Asinul Asasin

Ciudat titltu, nu? Asinul Asasin. Pe cine naiba o fi omorat si asta? Nu? De fapt nu e chiar ce credeti voi. Asasin sunt eu. E numele meu. Si da! Sunt un asin. Magar cu alte cuvinte dar prefer prima varianta. Da...Asasin, asinul, iar asta e povestea vietii mele.
Despre copilaria mea nu sunt multe de spus, am crescut ca un asin oarecare, la casa unui om bun. Problemele au aparut odata cu moartea acestuia. Aflata in colaps financiar, familia acestuia m-a vandut. Nu mi-a picat prea bine insa m-am bucurat fiindca au luat bani frumosi pe mine. In fine, noul stapan, nu era la fel de bun pe cat speram eu. Rapid, mancarea buna, calda s-a transformat intr-o zeama fara gust, mangaielile in batai, si, mai grav, plimbatul si trasul carului usor, in curse de asini. Un fel de curse de cai, pentru oameni mai saraci (sau mai zgarciti). Saptamanal eram obligat sa ma intrec cu alti asini mai bine sau mai putin bine pregatiti decat mine, sa dau totul pentru o victorie ce imi putea aduce o seara cu resturi, calde inca, din mancarea stapanului. O eventuala ratare aducea dupa ea o serie noua de suturi si bete pe spate. In fiecare seara ma rugam la Dumnezeu sa ma scape, dar deja incepusem sa cred ca El nu cunoaste limba noastra, a asinilor. Dumnezeul meu ma parasise. Scaparea a venit totusi, insa nu cum as fi sperat eu. O accidentare la piciorul drept, din fata m-a transformat imediat intr-o bucata de carne, inca vie, total nefolositoare, vanduta pe un pret de nimic unui anume Iosif.
Iosif era un domn foarte bland, cu o fata luminoasa ce degaja bucurie. Am inteles ca se grabea si ca trebuie sa il duc de urgenta impreuna cu familia sa catre Bethleem. Nu am inteles exact de ce si, sincer, nici nu ma interesa, scapasem de infern. Auzisem doar niste vorbe, cum ca ar fi ceva ciudat legat de familia asta, ceva divin. Vorbe. Am pornit linistiti pe un drum lung si obositor ce avea sa imi schimbe viata.
Mai avem o zi jumate pana la destinatie. Ne oprisem putin pentru odihna si acum pornisem din nou la drum. De nicaieri, aparu inaintea noastra un sarpe. Cel mai mare si mai infricosator sarpe ce l-as fi putut vedea vreodata. Din instinct, am vrut sa ma feresc si sa fug. O secunda de nesiguranta insa am luat decizia cea mai buna. Sanatatea doamnei din spatele meu si a copilul pe care il purta in pantece, stapanii mei, era mult mai importanta. Am mers mai departe, sarpele s-a apropiat pericolos, am incercat sa il ocolesc, m-a atacat, am ripostat, m-a muscat...ahh! acelasi picior drept. Am mers mai departe. Nu mai aveam mult, dar drumul parea infernal de lung iar cei din spatele meu din ce in ce mai grei. Nu mai aveam mult nici de trait. Am ajuns. Erau foarte fericiti. Si eu eram. Asta e modul in care le-am multumit ca m-au scapat din infern. Ii privesc pe toti in ochi. Iosif, atat de fericit, doamna , la fel, copilul, abia venit pe lume, atat de pur. Imi privesc piciorul. Piciorul meu! Nu mai e la fel! E...vindecat complet. E...e ca...e ca o minune...dumnezeiasca. Doamne...acesta chiar e Fiul Tau!

Baiatul cu chibrituri

[In seara rece de decembrie, usa grea a blocului se deschise, iar din bloc aparu un tanar inalt, grabit, incheiandu-se la geaca groasa.]

- Pfoaa! Mi-am uitat bricheta sa-mi bag...
- Salut Dane! il intrerupse vecinul de alaturi care tocmai intra in bloc.
- Buna ziua, nea Mitica!
Isi trase apoi gluga imblanita pe cap si pleca prin seara rece, strecurandu-se parca printre fulgii de zapada. In drumul spre bar, dadu o fuga pana la magazinul din colt.
- Brichete aveti?
- Nu mai am am.
- Off!
- Uite...ia chibritul meu. Pastreaza-l!
Era un chibrit deosebit. Rosu cu auriu, in spiritul Craciunului.
- Multumesc!
Intra apoi in bar. Ajunsese prea devreme. Se plictisea in casa, iar acum trebuia sa astepte juma de ora pana sa ajunga prietenii lui. Lua loc pe o canapea si scoase chibritul. In el se aflau doar 4 bete lungi. Scoase unul si il aprinse. Mirosea frumos. Impinse tigara in flacara rosiatica si trase din ea. A tinut 5 secunde fumul in piept, timp in care a continuat sa priveasca batul inca nestins. In el aparu o imagine ciudata. Sufrageria lui, mirosind a scortisoara, in intuneric. Tigara se stinse intre timp. Scoase un alt bat, il aprinse, trase iar din tigara si vazu alta imagine. Era aceeasi camera, acelasi miros, dar de acasta data era luminata de beculetele intermitente ale instalatie bradului. Era liniste. Chibritul asta avea ceva...ceva magic. Arunca o privire din nou tigarii. Stinsa din nou. Alt bat, aceeasi flacara, aceeasi camera, acelasi miros, aceeasi lumina, muzica. Muzica lina a aceluiasi brad. Cu ultimul bat aprinse din nou tigara, trase ultimul fum din ea, timp de cateva secunde in flacara aparu cineva. In camera slab luminata il astepta o tanara fata. Draguta. Cunoscuta. Atat de cunoscuta. Fosta lui iubita. Se apropie de el in timp ce el dadu drumul fumului tinut deja destul in piept, imaginea se deregla pana cand, cu ochii aproape inchisi reusi sa desluseasca o silueta masculina:
- Salut Dane!
Dan inchise ochii.
- Dane m-auzi?
Dan cazuse pe spate. Simtindu-si trupul invaluit intr-o mare de caldura, auzi o a doua voce:
- Lasa-l dracului ma! Nu vezi ca iar e spart? Hai sa...mer...ge...

Aerul rece al misterului.

[In camera oaspetilor, in apartamentul de la ultimul etaj al blocul vechi, de pe strada Enigmei, Eva era pe cale sa incheie cea mai lunga, cea mai ciudata si, in acelasi timp, cea mai infricosatoare discutie din viata ei]

Privi din nou fereastra. Cu fiecare privire aceasta parea tot mai atragatoare. Era deja disperata, nu mai suporta situatia. Usa era blocata, peretii umezi, iar camera mare era goala si din ce in ce mai friguroasa.
In aerul rece din camera plutea parca teama. Teama Evei. Pana si tanarul interlocutor, cu tot cu handicapul sau, simtea tremuratul fetei. Era intradevar speriata. Tanarul incerca sa o tina de vorba, sa nu ii mai lase timp de gandire, in care sa isi complice situatia.
- Incearca sa te linistesti! Tot ce vezi nu e real, se intampla doar in mintea ta.
- Nu! Nu e in mintea mea! urla fata. Sunt toate reale...sunt...atat de reale! Vor sa ma raneasca!
- Nimeni nu te va rani. Nu ii voi lasa sa...
Nu apuca sa termine propozitia ca tipetele fetei acoperisera deja vocea lui calda.
- Nu! Nu din nou! Lasati-ma in pace! striga plangand Eva, infigandu-si mainile mici in parul blond.
- Linisteste-te! Nu iti vor face nimic! Sunt aici! Gata...a trecut! incerca tanarul sa o linisteasca.
- Ai vazut-o? Spune ai vazut-o?
- Nu Eva. Eu...nu pot vedea...
Tanarul era orb. Isi pierduse vederea printr-un...accident. Asa vroia el sa spuna. Se cunosteau numai de cateva ore insa el deja o iubea. O iubea de cand a simtit-o intrand pe usa ce acum ii separa pe amandoi de holul intunecat al cladirii, de lift, de usa grea de la intrare, de libertate.
- Doamne...era atat de reala! spuse fata plangand.
- Ce era?
- Era o fetita. O fetita singura. Era trista. Plangea. Era arsa pe tot corpul! M-a chemat cu ea! urla din nou fata si izbucni din nou in plans. Nu au cum sa nu fie reale! Nu au cum! continua ea.
Se opri o clipa. Ramase nemiscata, cu privirea atintita din nou asupra ferestrei deschise, blocate, prin care aerul rece de decembrie patrundea in camera. Parca o chema.
- Sunt reale!
- Eva linisteste-te!
- Exista! Toate! Sunt toate persoanele care au murit in camera asta! Toate! Sunt reale si vor sa ma raneasca!
- Eva calmeaza-te! Nu e asa cum crezi tu!
- Ba da! Asa e! Stiu ca asa e! Si domnul spanzurat si baiatul ucis de mama sa si fetita...Toti! Tu nu stii nimic! Nimic!
- Ba da! Stiu! Chiar daca nu le vad, le simt si eu! Pe toate! Si pe domnul gras spanzurat si fetita arsa in incendiu si...baiatul...baiatul caruia mama sa i-a scos ochii cu foarfeca apoi l-a injunghiat!
Tacu o clipa.
- Pe toti! Poate chiar mai bine decat tine.
Eva il privi inmarmurita. Se calmase brusc. Nu stia ce sa mai spuna.
- Si pe tanarul zugrav? intreba ea. Si pe el? Cel care a murit primul aici? Cel peste care s-a prabusit candelabrul. Si pe el il simti?
- Eva...ai incredere in mine. Incearca sa te linistesti si totul va fi bine. Zugravul nu a fost nici prima si nici ultima persoana care a murit in camera asta. Ci doar...urmatorul! Hai sa il lasam sa ramana asa.
- Ba da! A fost primul! Am vazut asta! Nu mai suport! Te joci si tu cu mintea mea. Ce vreti de la mine? Ce??
- Eva calmeaza-te!
Fata privi din nou fereasta.
- Eva! Asculta-ma!
Se ridica in picioare si se apropie de ea.
- Eva!
- Nu o sa va las sa ma raniti!
- Eva...
Fata se ridica in picioare pe marginea geamului privi in jos si se arunca.
- ...acum tu esti prima! continua tanarul cu vocea trista, in timp ce usa apartamentului se deschise. La intrare erau acum 3 zugravi. Doi in varsta, trecuti bine de 50 de ani si unul tanar, nepotul unuia dintre ceilalti doi. Cei doi batrani priveau acum camera mare de oaspeti, goala si rece in timp ce al treilea se asezasa linistit sub candelabrul vechi, analizandu-i becurile palpaind trist...

Dumnezeu - cel mai bun pariu.

Bine, rau, Rai, iad, religie, mantuire, Iisus, Dumnezeu. Exista? Exista Dumnezeu? Multi ar spune da. Ei sunt crestinii. Altii ar spune nu. Ateii. Majoritatea ar spune nu stiu. Li s-a dat si lor un nume: agnosticii. Cu alte cuvinte cei care isi pun intrebari. Si ceilalti isi pun intrebari, aceleasi intrebari ca si agnosticii. Diferenta consta in faptul ca acestia din urma nu gasesc raspunsul la atatea intrebari. Exista Dumnezeu? "Cu siguranta! Dumnezeu e in tot si in toate!", ar spune ferm credinciosul. Nici ateul nu ar sta pe ganduri si ti'ar arunca un:"Nu!" rece. "Nu am cum sa dovedesc asta.", ar spune agnosticul. "Totusi, nu am reusit sa demonstrez nici ca nu exista."
Si pana la urma, exista Dumnezeu? Hai sa privim problema altfel. Sa lasam de o parte punctul de vedere religios si sa privim problema din punct de vedere matematic si logic.

Ne imaginam o moneda. O moneda normala, cu doua fete. Pe o fata scrie "Exista Dumnezeu". Pe cealalta "Nu exista Dumnezeu". Din punct de vedere matematic, probabilistic, sansa(probabilitatea) de a obtine o fata este aceeasi cu cea de a obtine cealalta fata. 1/2. In aceeasi masura eu am dreptul de a-mi alege credinta. Exista sau nu Dumnezeu.
Daca eu nu cred in Dumnezeu, iar la "aruncarea monedei" se obine "Nu exista Dumnezeu", atunci nu am pierdut nimic. Viata mea va merge in continuare la fel. Daca, insa, voi obtine "Exista Dumnezeu", atunci imi voi ispasi pedeapsa pentru pacatele si necredinta mea in focurile iadului.
Daca imi duc viata de zi cu zi cu credinta in Dumnezeu si moneda imi va indica faptul ca "Nu exista Dumnezeu", din nou nu am pierdut nimic. Dupa moarte nu va fi nimic, iar asta nu a avut nicio influenta asupra vietii mele. Si daca voi obtine, totusi, "Dumnezeu exista"? Atunci viata de apoi ma va gasi in ceruri, alaturi de Dumnezeu, inconjurat de dragostea si bunatatea sa.
[Pariul lui Blaise Pascal]


In concluzie, exista un singur pariu ce poate fi numit "cel mai bun". Si acesta este: Dumnezeu exista. Matematic(n.a. cat si spiritual) Dumnezeu este cel mai bun pariu. Tu ce alegi?

Cant pentru tine.

a cîntá (-t, át), vb. – 1. A emite cu vocea un şir de sunete muzicale.
Nicidecum!

a cîntá (-t, át), vb. –2. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri.
Nici!

a cîntá (-t, át), vb. –3. A interpreta o melodie la un instrument muzical.
In niciun caz!


Eu cant! Eu stiu ce inseamna sa canti cu adevarat! Eu si numai Eu cant in modul acela unic, induiosator, perfect, catre care voi, restul, decat tindeti. Eu am adunat cele mai line, mai calde si mai sensibile instrumente muzicale. Orchestra mea este simpla si complexa, cu intrumente calde, ce iti transmit cei mai reci fiori, te face sa zambesti printre lacrimi, sa strangi in brate ceva ce nu cu mult timp in urma te-a ranit, sa saruti aceleasi buze care ti-au spus, candva, vorbe care te-au durut, te face sa ierti, sa zambesti, sa iubesti.
Mii de sunete line, soptite incet la urechea ei, dar care rasuna pana la capatul universului, bataile infundate ale inimii la auzul acelui simplu "Te iubesc!", vibratiile trupului cand imi prinde mana cu mana ei, fosnetul frunzelor celui mai dragut trandafir, rosu, pe care il daruiesc cu toata dragostea, sunetul trist al buzelor mele dezlipindu-se de ale ei, scartaitul zapezii, iarna, sub picioarele noastre, pe strazile impodobite ale Bucurestiului. Toate sunt sunete unice, ale unor instrumente unice care impreuna se reunesc in cea mai frumoasa melodie. Pentru ca eu cant. Cant pentru tine!

Nu!

R: - Salutare prieteni!
E: - Hello!
F: - Bonjour!
G: - Hallo!
I: - Ciao
O: - Hallo!
S: - Hola!
R: - Ma bucur ca suntem, in sfarsit, impreuna!
E: - Yes! It was difficult but we managed to do it...
G: - Nach all dies ist der wichtigste!
F: - Oui! nous sommes trop heureux d'être ensemble enfin!
I: - Non avrei pensato che avremmo fare questo
S: - Yo tampoco. Pero ahora me siento muy feliz.
O: - Ja! Ik ben erg blij te!
R: -Stiu ca sunteti! Si eu sunt la fel de fericit! Mai ales ca atatia si atatia ani de munca sunt rasplatiti cu varf si indesat! Ca dupa atata timp ne-am putut aduna cu totii, romani, englezi, francezi, germani, italieni, spanioli, olandezi, pentru a striga lumii, intr-o singura voce: Spune NU rasismului!
E: - Say no to racism!
F: - Dites non au racisme!
G: - Sagen Sie Nein zu Rassismus!
I: - Dire no al razzismo!
S: - Di no al racismo!
O: - Zeg nee tegen racisme!
R: - Va multumesc din suflet!...

Cand "fiarele" ne transforma in fiare.

Am adunat intr-un singur cuvant("fiare") semnificatiile tuturor cuvintelor ce definesc acele obiecte, concepte, lucruri ce ne induc in mod inconstient iluzia unei vieti mai usoare.

Ce ne facem cand "fiarele" ne transforma in fiare? Ce ne facem cand omul este pe zi ce trece tot mai dependent de aceste "fiare"? Ce ne facem cand am devenit dependenti de masina, filme, televizor, calculator, internet? "Fiare" deci. Ce ne facem cand ne petrecem timpul liber in fata calculatorului, de altfel o masinarie? Si nu una oarecare. Una care ne transforma pe noi insine in masinarii. O masinarie care prin simplul fapt ca ajungi sa castigi la un joc, sa "o bati", te face doar o masinarie mai performanta. Ce ne facem cand pentru omul de rand cititul nu prinde un loc in top 10 prioritati ale zilei? Ce ne facem cand 8 din 10 oameni cu in casa un calculator, iar 6 din 10 au o conexiune la internet. Ce ne facem cand sexul inlocuieste dragostea. Ce ne facem cand in loc de plimbari, iesiri in natura, citit, hranirea creierului, omul prefera privitul la televizor, vizionarea filmelor, navigatul pe internet, avand o atitudine pasiva, delasatoare si neinteresata. Ce ne facem cand omul renunta, voit sau nu, la singurul lucru ce il diferentiaza de animale. Ratiunea. Ce ne facem cand egoismul si mandria ii fac pe oameni sa uite de omenie si bunatate. Ce ne facem in momentul asta?

Care e urmatoare miscare?
Am intalnit de curand, intr-o carte, un termen: "antiomul". Ce e antiomul? Pai revin la intrebarea anterioara: care e urmatoare miscare? De fapt sunt trei: sterge in textul de mai sus "Ce ne facem cand", inlocuieste "omul" cu "antiomul", transforma frazele din interogative in exclamative.
Acum convinge-te singur...

Joc de-o noapte

........................................................................................
El:- De ce? De ce nu ma ajuti??? Stai! Nu plecaa!...
Ea, insa, [...] disparu in intunericul noptii[...].


Nu se cunosteau personal. "El" si "Doamna M.". El auzise tot vorbindu-se de ea, ea il cunostea mult prea bine. Stia cam totu' despre el. Nu isi vorbisera niciodata. Pana in acea noapte...
El se intorcea acasa, de la deja celebra "iesire cu colegii de servici, de joi seara". Se grabea spre casa? Nicidecum. Mergea greoi, cu privirea in pamant, abatut. Tragea cat putea de timp. Era nelinistit, cum rar se intampla. La fel de rar pe cat se intampla ca "intalnirea cu colegii" sa fie de fapt "intalnirea cu colega". El isi iubea iubita. Ea era tot ce avea nevoie. Sau cel putin asa credea pana in seara asta. O simpla iesire la cafea cu colega de munca se transformase trist si iremediabil intr-o...
Acum regreta. Nu suporta ideea ca va trebui sa dea ochii cu ea cand va ajunge acasa. Era disperat.
Ultima lui posibila salvare a aparut la momentul potrivit, cand drumul lui s-a intersectat cu al ei. Cu al Doamnei M.
El: - Buna seara!...
Doamna M. isi ridica privirea din pamant si si-o atinti asupra ochilor lui. Erau altfel decat ii stia. Astaseara erau umeziti de lacrimi. Ea era exact cum si'o imagina el. Purta costumul negru a carui imagine se intiparise in minte lui inca de cand auzise prima oara de ea.
Dna M.: - Buna seara!
El: - Nu ma asteptam sa va intalnesc. Exact aici, exact acum. Eu sunt...
Dna M.: - Stiu cine esti!
El inghiti in sec. Gura i se uscase. Nu stia ce sa spuna, cum sa ii ceara ce vroia.
El: - Eu...am o...am...eu...mi-e foarte greu!
Dna M.: - Iti pare rau acum nu?
El o privi inmarmurit.
Dna M.: - Regreti acum, dar oare mai conteaza?
El: Da! Regret! Nici nu stiti cat. Nu pot sa cred ca am facut asta! Nu pot sa cred ca am tradat persoana care mi'a acordat cea mai mare incredere! Nu pot da ochii cu ea! Imi pare rau! Imi pare rau pentru tot! Imi pare rau pentru ceea ce sunt! Pentru ce am facut si pentru ce voi face! Imi pare rau!
Isi stranse toata tristetea si regretul intr-un oftat prelung.
El: Nu vreau sa merg acasa. Nu pot face asta. O iubesc prea mult! Nu pot trai cu asta! Am nevoie de ajutor. De ajutorul dumneavoastra...
Ea ii arunca o privire dintre cele mai taioase.
El: - Luati-ma cu dumnevoastra. Am nevoie de dumneavoastra...
Dna M.: Mergi acasa! Fa ce ai de facut! Poate va mai da o sansa...
El:- De ce? De ce nu ma ajuti??? Stai! Nu plecaa!...
Ea, insa, isi trase gluga neagra pe cap si disparu in intunericul noptii tragand dupa ea coasa greoaie ce o cara in mana dreapta.

Produsul mintii

X: "Cand eram mic, imi doream un prieten imaginar". Asta mi-a zis. A fost primul lucru pe care mi l-a spus.
Y: Iar tu? Ce i-ai spus?
X: Nimic. I-am zambit si atat...
Y: Dar...
X: Si atat! Apoi mi-a spus ca el niciodata nu a avut prea multi prieteni. Poate niciunul adevarat. Si ca se bucura ca m-a gasit pe mine, ca sunt singurul care il intelege si il priveste exact asa cum vrea el sa fie privit. Imi placea sa fiu prietenul lui. Era un tanar deja trecut de varsta adolescentei. Cel putin asa parea, in rest...avea aceeasi mentalitate de copil agitat, netrecut prin viata, neinitiat.
Y: Pai si cum de...
X: Cum de ne-am imprietenit?
Y: Exact! Tu nu esti asa...
X: Nu stiu! Pur si simplu...s-a intamplat. Ajunsesem cei mai buni prieteni.
Y: Si ce a schimbat asta?
X: Ea a schimbat asta! Mereu cand o vad imi apare in fata ochilor imaginea aceea: noi doi, strada, ea, privirile lor intersectate, apoi ei...si eu...
Y: ...
X: L-am intrebat de ce? Mi-a raspuns ca nu stie. Pur si simplu...s-a intamplat si ca poate e mai bine asa. L-am intrebat ce se va intampla cu mine. Mi-a raspuns sec: "Esti doar un produs al imaginatiei mele asa ca pot face ce vreau cu tine". Atunci mi te-a imaginat pe tine! Si m-a facut fericit! Te iubesc!
Y: Si eu te iubesc! Cel mai mult...

De ce?

- De ce? De ce ai facut asta? De ce? De ce? De ce?
Isi sterse din nou lacrimile si continua pe acelasi ton:
- De ce nu mai e ca atunci? De ce te aveam? De ce erai numai al meu, iar eu ma simteam atat de sigura, de protejata? De ce acum ma simt ca cel mai singur om de pe lume? De ce?
El tacea.
- Tii minte ziua aia, pe lac? Mi'ai zis ca nu vei face niciodata asta! Ca vom fi mereu impreuna, mereu fericiti. Mi'ai spus ca nu ma vei face niciodata sa plang! Uite ce ai facut! De ce?
El o privea si...tacea.
- De acum nimic nu va mai fi la fel...nimic! Mi'ai luat tot ce aveam mai bun! Pe tine! De ce?
El nu a mai rezistat si a strigat cat a putut de tare:
- Nu e numai vina mea! Crezi ca eu nu mi'as fi dorit sa raman al tau, iar tu sa ramai a mea? Crezi ca eu nu plang in fiecare zi? Crezi ca a fost alegerea mea?
- Te urasc! Te urasc! Te urasc! De ce??...
- Te iubesc!...
- ...nu pot trai fara tine...
- Mori atunci!
- ...de ce?...
- Mori!
- ...de ce?...
Apoi, simultan:
(el:) - Pentru ca eu nu o mai pot face!
(ea:) - De ce m'ai parasit iubitule?...
Vocea ei rasuna in camera goala, in care statea, strangand o poza cu ei la pieptul deja ud de lacrimi...

Dare to blink!

10, 9, 8, 7, 6, 5, 4,3, 2, 1,0...am decolat? nu! 6, 3, 9, 1, 0, 2, 7, 4, 8, 5. scrise altfel nu reprezinta nimic deosebit decat cifre. un lucru neinsemnat pentru majoritatea dintre noi. ce poti face cu ele? mai nimic. alege oricare dintre ele, in orice ordine, repetandu'le sau nu si alatura'le. ele se vor simti atrase una de alta. e o atractie puternica. atat de puternica ca iti da impresia ca exista dragoste pana si la acest nivel. cifrele se vor contopii iar din "dragostea" lor va lua viata un numar. lui ii placeau numerele. era de parere ca numerele stau la baza universului. datele importane, ziua nasterii, inaltimea, grutatea, ceasul,chiar si masura pantofului. toate au nevoie de numere ca sa existe. era inconjurat de numere. toti suntem, doar ca el era singurul care constientiza importanta lor. numerele erau viata lui. nu'i de mirare ca in liceu an de an era intre remarcatii olimpiadei de matematica, sau ca acum, la facultate, el e cel care corecteaza profesorul atunci cand acesta gresete un calcul. cum am spus, numerele erau viata lui. mai avea 2 frati si o sora. el era al treilea nascut. 3! ce coincidenta! numarul lui norocos. si pentru ceilalti frati numerele aveau o importanta aparte, in contexte de genul: scorul dintre echipa preferata si rivali, numarul de prietene avute in acelasi timp, respectiv numarul din aceasta saptamana al revistei "Bravo Girl" si numarul episodului de azi din "Rebelii". el era un tip perfect normal, ca toti ceilalti. in timpul liber iesea, se distra cu prietenii, ori cu iubita. o iubea! stia si acum ca s'au sarutat prima oara dupa a treia intalnire, ca s'au intalnit la un prieten comun, pe strada "Cei 12 apostoli" nr. 13, sau ca luna trecuta i'a spus de 96 de ori "Te iubesc!". ea il intelegea! in orice caz, se straduia. era fericita vezandu'l pe el fericit in lumea lui.
in seara aceea se trezise transpirat. s'a uitat la ceas. 03:27. in toiul noptii. avusese un cosmar. o visase pe iubita lui. o privea din departare. ea era trista. incerca sa traverseze intersectia de langa locuinta ei, cand, aparut de nicaieri, un camion negru a lovit'o in plin. atunci s'a trezit. urmatoarele minute l'au prins linistit ca a fost un vis, dar abatut. observase ceva in vis, ce nu putea intelege. a zarit pe fruntea iubitei un numar, scris cu rosu. nu a observat ce era insa il deranja foarte tare. a sunat'o dimineata pentru a se asigura ca e totul in regula si au hotarat sa se intalneasca in fata casei ei. a iesit fericit din casa, dar fericirea nu avea sa dureze decat pana in momentul in care i'a aparut o prima persoana in fata. a ramas nemiscat, inmarmurit inaintea unui domn ce a trecut pe langa el cu doua plase in mana. i'a privit socat fruntea pe care se intrindea un numar de 6 cifre. a plecat derutat mai departe. s'a oprit din nou. in dreptul celei de'a doua persoane intalnite. alt domn, aceeasi imagine. un numar de 8 cifre scris cu rosu. domnul a clipit iar numarul de pe frunte a scazut cu o unitate. l'a privit pe tanarul ce se oprise, cu ochii larg deschisi. dupa 2 secunde a clipit din nou. iar numarul a scazut din nou. foarte mirat, a inchis ochii si a plecat mai departe, ignorand zecile de frunti numerotate ce ii apareau in cale. odata ajuns in apropierea casei ei s'a oprit din nou. era la 100 de metri de intersectia de langa casa. a vazut'o pe ea iesind. totul parea dubios de cunoscut. era un deja-vu pe care refuza cu incapatanare sa il accepte. ea s'a apropiat de trecerea de pietoni, iar el a i'a zarit fruntea numerotata. s'a straduit sa inteleaga numarul insa privirea s'a mutat in coltul strazii, unde si'a facut aparitia camionul negru. panicat, a vrut sa faca ceva, iar instinctual a inceput sa alerge pe strada spre ea. camionul se apropiase deja prea mult. el a inchis ochii. in secunda urmatoare, galagia ce stapanea strada s'a spart sub zgomotul infernal al ciocnirii unui autovehicul cu trupul uman. dupa ceva timp, a deschis cu greutate ochii. in imaginea incetata a reusit sa desluseasca o frunte pe care rosul aprins scotea in evidenta un numar de multe cifre. era fruntea iubitei. a celei care acum il tinea strans in brate departe de camionul negru ce se oprise la un metru de trecerea de pietoni. el zacea intins la marginea strazii. numarul ce il vedea era mare. fericit de mare. sub el, ochii fetei varsau cele mai amare lacrimi. a privit in ei si si'a vazut propria imagine, cu propria frunte. si pe ea zacea un numar. "1". a zambit, a mai clipit o data, apoi a inchis ochii...pentru totdeauna!

Adio...

lumea e mare. ne arata atatea lucruri evidente, ne lasa sa le descoperim pe cele mai putin evidente si totusi ascunde atatea secrete. ne lasa sa i le deslusim. ne lasa sa le stergem numele de "secret" si sa scriem peste, cu bratul ferm: "acum o stiu si p'asta". totusi nu ne baga pe gat. lasa fiecaruia libertatea de a alege. fiecare alege cat vrea sa cunoasca, cat vrea sa afle, cat vrea sa stie. unii vor trece cu vederea faptul k au darul de a putea cunoaste. altii, mai zgarciti, vor vrea sa stie tot si sa pastreze totul pentru ei. asa era si ea. vroia sa stie totul. cunostea deja foarte multe. mult mai multe decat un om de rand. purta zilnic cu ea datele acumulate, una cate una, in ultima bucata de timp. era sigura pe ele, iar ele erau in siguranta aflate in posesia ei. el nu era asa. niciodata nu a pus mare pret pe lucrul asta, mai degraba pe a duce la bun sfarsit ceea ce el (si nu numai el) cunsidera a fi menirea lui pe aceasta lume. niciodata nu a fost interesat si nu a impartasit altora mai mult decat datele importante pentru el: data calendaristica, ora, nume celebre si asa mai departe. in ziua aceea, totusi, intr'o secunda a simtit ca intreaga lume se invarta doar in jurul lui. si al ei. s'au intalnit la metrou. el anunta, ca in fiecare zi, deschiderea unui post de radio local. cu asta se ocupa. transmiterea mesajului: "Vineri, 13 mai 1994, ora 20:00, prima emisie a Heart FM. RADIOul inimilor. Dintre numele grele ale industriei muzicale autohtone, X, Y si Z vor intra in legatura directa....". si mesajul continua. era miercuri. el avea o infatisare vesela. atractiva. nu trecea neobservat. ea afisa o mina sobra, serioasa. a coborat scarile si a urcat in metrou la bratul celui care de 2 ani de zile era prietenul ei, stapanul ei, cel care avea cea mai mare grija de ea, cel care ii oferea doza zilnica de informatii. el nu a scapat'o din ochi de la prima trapta coborata pana la inchiderea usilor metroului. ea l'a privit o singura data. a simtit palma insotitorului cum o strange cu putere si l'a evitat apoi pana ce metroul a parasit rapid si galagios statia. s'au mai intalnit si a doua zi. si urmataorea. era deja vineri. el o privea cu aceeasi ardoare, ea stia ca e probabil ultima zi cand il poate vedea. a vrut sa i se adreseze dar aceeasi palma cu stransoarea ei a facut'o sa se razgandeasca. a parasit din nou statia de metrou cu o infatisare trista spunand un cuvant. era adresat lui. privirii ce nu o scapase trei zile. a fost "adio". atat de simplu, atat de trist. s'a consolat insa cu gandul ca nu ar putea fi niciodata impreuna. traiau in lumi diferite. ea o geanta diplomat, din piele scumpa, tanara, serioasa, dornica de cunoastere, de depozitat date si informatii furnizate de posesorul ei prin intermediul actelor, documentelor,ziarelor, cu toata viata inainte. el un simplu afis informativ, neinteresat de cunoastere, destinat informarii trecatorilor asupra unui eveniment oarecum neimportant, al carui timp aproape ca trecuse. a doua zi, ajusa la locul vesnic de intalnire, a vrut sa il priveasca din nou. nu l'a gasit. in locul lui se afla acum o urma mare de lipici si un singur fragment de afis pe care a reusit sa desluseasca 4 litere: "...ADIO...". si'a amintit incaodata imaginea lui pe peretele rece al statiei de metrou, apoi a sters'o pentru totdeauna....

pentru ca o am pe "ea"...

mi'am facut deja un obicei in a publica posturi pe care unii le'ar considera pompoase, siropoase, chiar exagerate. poate unii nu inteleg, poate refuza din start ideea, poate altii vor sa inteleaga, insa trebuie mai mult decat atat, mai mult decat ceea ce se numeste vointa sau dorinta. trebuie sa simti, sa traiesti, sa fii incercat de acel sentiment unic, care le cuprinde pe toate celelalte fie ca e vorba de fericire, tristete, mandrie, dezamagire, respect, si asa mai departe. nu sunt atatea cuvinte cat sa descrii sentimentul asta, nu sunt atatea nume din care sa alegi unul potrivit pentru el, cu toate astea i'am auzit pe unii numindu'l "dragoste". sau "iubire". ce indecisi! si, desi reuneste atatea sentimente si trairi, atat de simple si totusi atat de complexe, in mod paradoxal, are nevoie numai de doua elemente simple, comune, vechi si vesnice: el si ea. ca sa poti intelege ai nevoie si tu de acel "el" sau acea "ea" sub care sa se ascunda "Dumnezeul" tau. cel care reuneste toate trasaturile tale alaturi de suma ta de lipsuri. mai mult ca sigur k atunci vei intelege. vei intelege ca eu am reusit sa ridic stafeta perechii "el si ea" prin schimabrea ei in "eu si ea". eu si ea. eu. ea. noi. tot. e tot una. ultima saptamana petrecuta non-stop impreuna m'a facut sa realizez inca odata(daca mai era nevoie) ca imi e tot una. o saptamana in care am impartit totul: de la pat la borcanul cu finetti, de la dus la cearceaful de plaja. o saptamana minunata urmata insa poate de cea mai grea perioada a relatie noastre. doua saptamani in care vom fi despartiti de sute de km. doua saptamani in care trebuie sa renunt la a vedea aproape zilnic chipul "ei". da..."ea"...cea de mai sus. nu ati uitat nu? "ea" cea care timp de aproape 10 luni nu a disparut din fata mea, acum o va face. stiu k nici asta nu vei intelege in caz k...ma rog...inainte sa plece mi'a lasat o scrisoare. minunata. i'am lasat o jucarie. ne'am sarutat. ne'am certat. am lacrimat. ne'am linistit. o iubesc. ma iubeste. ne iubim.
cel mai probabil vei intelege din toate astea ca exagerez sau ca sunt disperat. e normal! pentru ca cel mai probabil nu faci parte din categoria aia...stii tu! de mai sus. nu sunt disperat. nu exagerez. doar...iubesc! si'mi va fi dor...
15.aug.2008


//(...) punctele vor fi inlocuite la sfarsitul celor doua saptamani...//

27.aug.2008

si uite k cele doua saptamani s'au dovedit a fi mai scurte. sau cel putin asa pare. si pseudo-"doua saptamani"-le astea au parut nu cat doua, nu cat una, nu cat una jumate. au trecut cat "n" saptamani petrecute in casa soacrei tale, ea stand cu gura pe tine, intr'o caldura teribila, in timp ce ai nevoie disperata la toaleta si nu poti merge pentru k e infundata, iar instalatorul e in concediu postnatal. lasand gluma la o parte, perioada asta a fost una teribila. nici nu ma asteptam sa fie altfel. ne-am cerat mult. din nou nu ma asteptam sa fie altfel. daca spun ca ne'am certat odata la doua zile sunt chiar modest. primele doua zile au fost ingrozitoare, terifiante, diabolice de'a dreptul. am trecut cu mare greutate de la a o vedea zilnic la...a nu o vedea deloc. am vorbit mult mai putin decat m'as fi asteptat, dar cu trecerea zilelor m'am mai linistit si totul a fost din ce in ce mai bine. punctul culminat al acestor "doua saptamani"? nici nu mai vreau sa ma gandesc. am sa trec prin el ca si cum n'ar exista, catre deznodamanat. deznodamantul? maine...maine ne revedem. nu vreau sa imi imaginez ce o sa fie, nu vreau sa imi propun nimic. nu vreau nimic mai mult decat...sa o vad pe ea. fiindca ea e "ea". fiindca "ea" e tot ce am nevoie. fiindca "ea" ma face sa ma simt unic. fiindca sunt fericit pentru ca o am pe "ea"...

for romi

"for romi"...in traducere libera "pentru andrei romila".
toata nebunia ce urmeaza trebuie neaparat impartita in doua sectiuni. e un "must". si asta pentru ca textul meu trebuie sa contina toate informatiile necesare pentru ca intreaga lume preocupata de blogareala sa pastreze in minte cate putin din personalitatea lui, si totodata, (textul) trebuie sa fie indeajuns de personal, pt ca el (romi) sa priceapa ca ce scriu vine din inima. asa ca...sa'i dam drumul:

1. prima parte este adresata tie, cititorule(in caz k nu te numesti andrei romila). am scris in titlu numele lui cu litera mica. nu din obisnuinta, ci pentru ca baiatul asta a ajuns o prezenta atat de comuna in vietile noastre incat un eventual "R" ar incalca una din legile de baza ale gramaticii. romi e un bun prieten. dintre cei mai buni. l'am cunoscut datorita faptului ca am ales sa studiez in primul an de facultate limba franceza. "teoria hazardului" despre care am discutat si cu el si despre care vom discuta si noi cu alta ocazie. revenind on-topic, cu greu am reusit sa gasesc un cuvant care sa'l descrie in totalitate si acesta incepe cu "ro" si se termina cu "mi". cine il cunoaste va fi de acord cu mine. nu vreau sa ma apuc sa insir tot ce e romi, doar o sa precizez cateva lucruri: de treaba, foarte destept, deschis la minte, bun ascultator, persoana pe care te poti baza oricand, dispus sa ajute, in niciun caz materialist sau lenes, e nebun, simpatic, amuzant, iti ridica moralul, calculat, un bun coleg de munca...cam atat, fiindca vreau sa fiu scurt. a da! e "rep". are o trupa. e un eMCee foarte tare. uneori e genial. alteori i se rupe de tot. de cele mai multe ori il admir pentru ambele. cam atat despre romi. in caz k nu te'am convins poti afla mai multe aici: http://lachansondemoncoeur.blogspot.com.

2. a doua sectiune iti e dedicatie tie frate. singura persoana ce nu intra in prima categorie. mai mult ca sigur, daca ai ajuns aici cu cititul, esti putin socat, dar vezi tu...tocmai ce am vorbit ieri despre rolul blogului de a te ajuta sa exprimi tot ce nu poti spune live. in caz k nu o vei lua in serios te invit si pe tine sa accesezi linkul de mai sus. ideea a ei a fost. si cu asta am incheiat. te salut!




...from Clue!

si totusi....

salut prietene blogger! daca citesti asta mai mult ca sigur si tu esti unul dintre noi. mai mult ca sigur iti place si tie sa scrii lucruri...lucruri...cele mai tampite lucruri. idei...idei amuzante, triste, idei ale prietenilor, ale parintilor, ale necunoscutilor, dar cel mai des ideile tale. ganduri ascunse undeva in subconstient, rascolite de cate un cuvand auzit, o imagine ce iti apare pentru o fractiune de secunda, purtata de nervul optic pana in locul acela uitat din memorie de unde dezgroapa o amintire cu care se contopeste, construind o formatiune de o asemenea putere si energie, ce te forteaza sa iti deschizi calculatorul, browserul, blog-ul si sa o descrii in cel mai neinsemnat detaliu. si totusi...de ce faci asta? mai mult ca sigur nici tu nu stii. mai mult ca sigur nici macar nu ai stat vreodata sa te gandesti de ce. eram sigur! si stii de ce? pentru ca nici eu nu am facut asta. niciodata. niciodata pana in seara asta. prin acelasi procedeu descris mai sus am reusit sa'mi amintesc de existenta blogului meu, care ajuns in fata unui prieten a pornit o intreaga discutie. la sfarsitul acesteia am ajuns sa imi pun intrebarea asta: "ce e blog-ul?" nu pe bune...ce drq e blogu-ul? stiu, prietene, ca "un loc unde poti sa scrii ce vrei", dar mai in profunzime vreau sa stiu. de ce il folosesti? de ce scrii? multi scriu degeaba. exact! degeaba! doar asa sa poata arata unuia si altuia si poate din 10 posturi iese unul bine. da da stiu...stiu! tu nu esti dintre ei. tocmai pentu ca nici macar nu stii de ce scrii. cu putin "noroc" nici nu vei afla vreodata. nici eu nu sunt sigur ca as fi facut'o fara ajutorul prietenului meu. am realizat ca ma folosesc de coltul asta lume virtuala pentru a'mi expune absolut toate gandurile, toate ideile, dintre cele mai absurde, pe care in mod normal nu as avea curajul sa le aduc in discutie cu alte persoane, tocmai pentru a nu parea impertinent, ori neinteresant. tocmai faptul ca tu afli asta de aici demonstreaza perfect teoria mea. asa ca, prietene blogger, data viitoare cand te mai asezi la "masa" de lucru cu "creionul" in mana si "foaia" in fata, ia'ti o clipa de ragaz, un moment in care sa te gandesti de ce vrei sa faci asta. da da...stiu! a trecut si secunda aia. sa ai spor!

intrebari fara raspuns

de ce la petreceri sunt mult mai multe fete care danseaza decat baieti? de ce fetele astea danseaza mult mai bine decat baietii? de ce fetele beau mult mai putin decat baietii? de ce fetele care totusi beau mai mult sunt mult mai penibile decat baietii care beau mult? de ce fetele vor dragoste, iar baietii vor sex? de ce femeile primesc de cele mai multe ori tot sex? de ce ele nu se gandesc la fel de mult la sex precum barbatii? de ce primul barbat a lasat'o pe prima femeie sa muste din mar? de ce exista acum "marul lui Adam" si nu al Evei? de ce cand injura, femeile folosesc "p**a mea"? de ce barbatii fluiera dupa femei pe strada? de ce majoritatea se simt smecheri dupa ce au facut asta? de ce nu le zice nimeni k nu sunt? de ce majoritatea functiilor de conducere sunt ocupate de barbati? de ce barbatii nu sunt atat de apropiati de prieteni pe cat sunt femeile de prietene? de ce femeile sunt atat de emotive? de ce plang atat? de ce barbatii mint?...[to be continued]

cunoste'ma mai bine, iubeste'ma mai mult!

my lil kid: stii ce-mi place?
my lil kid: ca azi am aflat mai multe despre tine
my lil kid: am aflat ca te pricepi sa faci de papa
my lil kid: ca iti plac maslinele
my lil kid: si ca-ti place sunca de pui
my lil kid: ca nu mamanci multa paine
my lil kid: ca preferi vinul cu sifon decat simplu....sau asta depinde
my lil kid: ca esti un bun electronist
my lil kid: am aflat ca-ti place sa stam in pat .....sub patura
my lil kid: ca te gadili...unde nu stiam ca te gadili asa de rau
my lil kid: hmmm......si a fost prima data cd nu ai avut ciorapi
my lil kid: dupa mult timp
my lil kid: am aflat ca esti si bun la scoala
my lil kid: si destept
my lil kid: si am aflat ca pe masura ce te cunosc mai mult
my lil kid: cu atat te iubesc mai mult

din ciclul "oameni anonimi"

buna! eu sunt claudiu si sunt om! un om ca toti ceilalti. un om egal in drepturi si indatorari cu toti ceilati din jur. un om care se supune 100% mentalitatii impuse de stat...cum ca trebuie sa fim "politicaly correct". barbatii si femeile trebuie sa fie "politicaly correct". asta inseamna ca toti suntem egali si ca toti avem aceleasi sanse de afirmare in absolut toate domeniile existente. cu alte cuvinte "un mare rahat"...a spune ca toti suntem egali e ca si cum ai spune unui eschimos sa se pregatesca pentru incalzirea globala. o tampenie! cum sa afirm ca sunt egal cu altii cand eu nici nu ma cunosc in totalitate pe mine insumi? ce imi propun eu sa obtin de la viata asta? ce anume pot sa realiza din acel "ce imi propun"? cine imi aprecieaza realizarile? cine sunt acei putini care sunt alaturi de mine? de fapt...cine sunt eu? sunt claudiu. am 20 de ani. plus inca ceva luni. sunt nascut pe 10.09. am luat premiul intai din clasa intai pana intr'a opta. am terminat colegiul national de informatica "tudor vianu". sunt student. student la poli. la electronica. sunt un student mediu. sunt indragostit. sunt obosit. sunt fericit. sunt membru al unei trupe. sunt rau. am destui prieteni. am mai multe prietene. o singura iubita. am un viitor incert. am o familie care ma iubeste si pe care o iubesc. am timp liber pe care il ocup scriind versuri sau iesind cu prietenii. am o multime de probleme. am o inima mare. am un fund mare. am un nas mare. am un creier si mai mare. am doua palme echipate cu cate 5 degete de caciula ce ma ajuta sa imi pun pe "foaie" toate gandurile. dar mai presus de toate am...cam exagerat. asa si?totusi...cine sunt eu? stiu raspunsul la intrebare l'am gasit in timp ce scriam blogul asta. "schimba acel <cine> cu <ce>!...". ok! pana la urma CE sunt eu? sunt om! un om ca toti ceilalti. un om egal in drepturi si indatorari cu toti ceilati din jur. un om care....

Doamne ce....!

Duminica. 27.01.2008. ora 23 41. Lume casca bine urechile ca o spun! M-am indragostit! Nu credeam ca se va intampla vreodata, dar uite ca sunt chestii care te mai iau si prin surprindere. Si inca cum...acum aproape 3 luni am cunoscut o fata...Doamne ce fata! O fata care, citandu-ma pe mine, "demasca ingerii pe pamant". O fata care a reusit sa faca in 3 luni de zile ce nu a reusit mama natura sa faca in 20 de ani(si cand spun "mama natura" nu ma refer la roxana ionescu). A transformat un tanar rebel, in cautare de experiente noi(sa spun asa)...un fustangiu cu alte cuvinte(despre asta vom vorbi cu alta ocazie) in cel mai cuminte si mai fidel om din lume. O fata care, citand-o pe ea, "creaza in jurul meu un scut virtual care ma detaseaza de tot, de toti si de toate" in afara de noi. O fata care ma ajuta sa ma cunosc mai bine pe mine insumi. Care imi dovedeste ca pot face lucruri pe care nu mi le puteam asocia. O fata despre care as putea spune ca e o fata ca toate cele. Ma rog, asta cu o conditie. Si anume: sa trasez o curba de-a lungul imaginii ei dupa care sa o dau pe ea(iubita) la o parte. Daca ma uit la curba asta...da!E o fata ca toate cele...O fata care m-a facut sa realizez ca e mai placut sa daruiesti decat sa primesti. O fata extraordinara. O fata cu puteri supranaturale ce imi poate dicta ritmul batailor inimii. O poate face sa bata foatre repede doar privindu-ma in ochi sau soptindu-mi cuvinte magice. O incantatie presupun. "Te iubesc". Cuvinte cu ajutorul carora imi controleaza inima. La fel de usor poate face si invers. Sa se opreasca din batutul asta rapid, prin urcatul in autobuz la sfarsitul intalnirilor noastre, prin intratul in bloc dupa o zi petrecuta impreuna sau prin apasarea butonului rosu al telefonului. Da lume! In caz ca nu te-ai prins inca, iti spun inca o data: m-am indragostit! De o fata...Doamne ce fata!

transportul rutier

marti...exact ora 8 juma. am ajuns acasa de vreo 3 ore. dupa o foarte interesanta experienta prin vatra dornei reusesc totusi sa prind un drum inapoi spre bucuresti. punctul de plecare: orasul harlau. pe undeva pe langa iasi. e ora 22:10. stau pe marginea trotuarului. astept sa vina autocarul. bineinteles k nu respecta ora oficiala de 22:20. profit de timpul destinat asteptarii pt a analiza persoanele din jur(multe) care nu aveau ce face altceva decat sa astepte la randul lor autocarul. un barbat pe la 40 de ani. imputit. muncitor pe santier. alt muncitor pe santier. inca trei muncitori pe santier stau si baga alcool la greu. unu' e vai m**tzii lui. o tipa. buna. inca 5, 6,...n muncitori pe santier. numai muncitori pe santier. 22:35. ajunge in sfarsit autocarul. bagajele la locul lor. biletul in mana. observ ca am mai multi bani in portofel decat ar fi trebuit. mult mai multi. nu mai conteaza. la usa e coada. invalmasala. nenea cel beat e dat afara din autocar din anumite motive lesne de inteles. dupa o mica manarie prin care am schimbat locul meu(59) cu unul mai spre televizor(20!!) pleaca si autocarul. atmosefera e senzationala. 95% muncitori pe santier. miros de muncitor de santier. glume de santier. racnete de santier ce imita rasul. ma simt pe jumatate muncitor pe santier. noroc cu aerul conditionat si filmul pus de soferi la televizorul minuscul din fata mea(mr & ms smith). atmosfera se normalizeaza treptat. santieristii adorm unul cate unul. in stanga mea unul asculta beyonce si shakira. se aude mai tare decat sunetul de la tv dar nu conteaza. totul e aproape perfect. da...aprope...pt k unu', cu 2 scaune mai in spate incepe sa horcaie. se sufoca? s'a inecat? moare? nu! sforaie! doarme ca un ingeras(cei drept unu' foarte mirositor si cu aripioarele murdare de ciment uscat, var,etc.) dar racneste precum cea mai mare si mai adanca groapa din iad plina cu cei mai galagiosi draci de 13 ani, cu vocea in schimbare, ragusiti. singura mea salvare a mea e popasul la care ajungem indata. cobor in urma tipei de mai sus. la bar cumpar exact inainte ei. cafea. mancare. suc. plecam. pana la bucuresti totul e ok. liniste. reprize foarte scurte de somn. obor. juma de gloate coboara. saracii trecatori! la capat la unirii 2 taximetristi se ofera, draguti, sa ne transporte unde vrem. arunc in mersul meu catre metrou o privire pe usa masinii unuia dintre ei: 7.45 lei/km....offf bucuresti! ce dor mi'a fost de tine!

o lume de vis...

frate cum ploua! de mult n'a mai plouat asa. adik ploua de trei zile...cam mult. ploaia asta ma tine in casa. ma arunca asa intr'o stare de plictiseala totala. ma face sa uit cat e de frumoasa viata si cat de buni suntem. ma face sa uit zilele insorite cand ma plimbam pe strada, dupa o zi linistita de munca in care cum am ajuns am fost intampinat de colegele mele multe si dragute, spunandu'mi cat de bine arat azi. cand gaseam zi de zi cafeaua fierbinte pe birou, lista cu lucruri pe care ar fi trebuit sa le fac insa au fost rezolvate inca de aseara de colegul meu. ca sefu' venea mereu la ora doishpe cu pranzul(mancare chinezeasca, salata, meniu big mac sau 8 aripioare picante de la kfc, in functie de ziua saptamanii). mereu face cinste! la sfarsitul zilei de munca, la ora 2, cu greu reusesc sa ma strecor pana la gura de metrou, printre masinile colegilor ce se roaga deja prea insistent sa ma duca pana acasa. ajung la metrou. eroilor. langa scara rulanta un batran sta langa o galeata plina cu flori pe care le imparte doamnelor de orice varsta. "sa aveti o zi frumoasa ca dumneavoastra doamna!". jos, la aparate, poarta e deschisa. e 6 decembrie. iar mosh nicolae - metrorex ofera calatorii gratuite cu metroul. cu toate astea oamenii fac coada la casa. nu e moral sa treaca fara sa plateasca. pe peron un cersetor se milogeste de un tanar. a primit din partea lui o bancnota de 500 RON, iar acest lucru i se pare exagerat si se roaga sa primeasca macar jumate inapoi. urc in metrou. "atentie se inchid usile! stimati calatori trenul nu mai opreste pana in statia piata unirii pt k doamna grigorescu din vagonul 3 intarzie la munca!". piata unirii. in fata mc-ului nu este decat un vanzator de inghetata. citeste ziarul. trist. "niciodata nu am vanzare aici. mereu e pustiu in zona asta!". drumul spre universitate e cel mai relaxant din intreg parcursul meu catre casa. liniste. copaci. pasari ciripind. copii alergand si jucandu-se pe strada. se lasa seara si parca nu imi vine sa mai merg acasa. e minunat sa vezi atata bucurie pe strazile capitalei. profit de ocazie si asist la aprinderea celui mai inalt brad ridicat vreodata la noi in tara. e multa lume de fata. mult mai multa ca in alti ani. cred sunt in jur de 30 de persoane. au iesit toti din casa special pentru acest eveniment. foarte dragut! intr'un final ma indrept spre casa mea. in fata blocului ma asteapta un tanar de etnie rroma. imi intinde ceva. "a da! portofelul meu! nu stiam unde l'am lasat!". "v'a cazut azi dimineata cand ati urcat in taxi si nu am apucat sa vi'l dau atunci...". zambind merg mai departe spre apartamentul meu racoros. in fata usii vad o lumina. creste. in cap imi rasuna o voce: "claudiu....trezeste'te! ai sa intarzii la facultate!". "da mama...5 minute...". e 6 dimineata. sunt in pat. afara ploua. frate cum ploua!...