Produsul mintii

X: "Cand eram mic, imi doream un prieten imaginar". Asta mi-a zis. A fost primul lucru pe care mi l-a spus.
Y: Iar tu? Ce i-ai spus?
X: Nimic. I-am zambit si atat...
Y: Dar...
X: Si atat! Apoi mi-a spus ca el niciodata nu a avut prea multi prieteni. Poate niciunul adevarat. Si ca se bucura ca m-a gasit pe mine, ca sunt singurul care il intelege si il priveste exact asa cum vrea el sa fie privit. Imi placea sa fiu prietenul lui. Era un tanar deja trecut de varsta adolescentei. Cel putin asa parea, in rest...avea aceeasi mentalitate de copil agitat, netrecut prin viata, neinitiat.
Y: Pai si cum de...
X: Cum de ne-am imprietenit?
Y: Exact! Tu nu esti asa...
X: Nu stiu! Pur si simplu...s-a intamplat. Ajunsesem cei mai buni prieteni.
Y: Si ce a schimbat asta?
X: Ea a schimbat asta! Mereu cand o vad imi apare in fata ochilor imaginea aceea: noi doi, strada, ea, privirile lor intersectate, apoi ei...si eu...
Y: ...
X: L-am intrebat de ce? Mi-a raspuns ca nu stie. Pur si simplu...s-a intamplat si ca poate e mai bine asa. L-am intrebat ce se va intampla cu mine. Mi-a raspuns sec: "Esti doar un produs al imaginatiei mele asa ca pot face ce vreau cu tine". Atunci mi te-a imaginat pe tine! Si m-a facut fericit! Te iubesc!
Y: Si eu te iubesc! Cel mai mult...