Miercuri

[Soarele abia iesit de dupa blocurile inalte isi trimitea primile raze. In camera mica de hotel linistea avea darul a-ti atrage atentia asupra mirosului tot mai slab ce inunda camera. Mirosul mortii.]


Intins pe pat privea in gol catre tavanul patat de lumina slaba venind dinspre fereastra. Era inca foarte debusolat. Oricine ar fi fost socat, el era doar uimit acum. Socul a trecut dupa primele doua saptamani. Asta era deja a patra. Ca si in zilele anterioare, s-a trezit la ora obisnuita. S-a ridicat, a aruncat o privire la ceasul de pe noptiera, aceeasi imagine. Ora 07:30, joi. Nimic ciudat, am spune cu totii, fara sa stim ca se culcase, cu o zi inainte, cand ceasul arata 23:00, marti. Se indrepta spre fereastra, din nou, arunca o privire ceasului mare din piata, din nou, 07:30, joi, din nou.
Restul zilei trecea absolut normal. Oamenii din jur se comportau de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Se parea ca el e singurul care in fiecare zi de miercuri, isi pierde o zi din viata.
Cineva nu il lasa sa traiasca ziua asta.
Zilele saptamanii se scurgeau in continuare normal, nimic ciudat, insa el era pregatit sa faca ceva, sa schimbe situatia.
Marti seara. Ceasul de pe noptiera indica ora 23:00, iar patul lui era gol. Statea pe fotoliu in fata televizorului, cu o cana mare de cafea langa el, dispus sa nu doarma toata noaptea.
23:30. Acelasi pat gol, acelasi fotoliu, acelasi film la televizor. 23:55. Simtea emotia apropierii
zilei urmatoare. Ce zi blestemata. 23:59. Ochii lui stateau nemiscati, privind cifrele rosii ale ceasului. 00:00. Miercuri! Toata tensiunea se risipi intr-o clipa. De o luna de zile nu mai traise ziua asta. Era fericit. Ramase in fata televizorului pana dimineata, cand se pregati de munca.
Ora 8:00 il prinse iesind din hotelul de vis-a-vis de piata mare. In timp ce traversa strada, arunca o privire ceasului mare din piata: 8:02, miercuri. Zambetul larg de pe fata ii disparu intr-o clipa, sters parca de un claxion si o voce de pe trotoar: "Atentie!".
08:26. Medicii de pe ambulanta parcata in fata hotelului inchideau usile grele in spatele cadavrului ce zacea acum pe targa.
Isi recuperase ziua pierduta, ziua in care el era sortit sa moara. Acum renuntase la toate celelalte. Pe veci!

Sezonul reciclarilor

Gata! A trecut. A trecut si iarna asta. Nu prea grea, dar ce conteaza? Tot iarna se numeste. Acum a venit primavara. Soare, caldura, copaci inverziti, pasari pe cer, o multime de copii prin cartier, la joaca, orasul plin de bucurie, forfota si...tomberoane.
Da, e sezonul reciclarilor. E rimpul sa fim mai buni. Orasul e impanzit de tomberoane, de diferite marimi si culori, fiecare destinat unui anumit tip de resturi. Fiecare om vine, cauta tomberonul potrivit si arunca ce are de aruncat.
Ma opresc in fata unuia si il privesc indelung. Un tomberon mare, galben, pe care scrie cu litere mari, negre: "Sanatate". Trag usor de capacul lui si privesc inauntru: pachete de tigari, ambalaje de tot felul inscriptionate cu numele a nenumarate fast-food-uri, sticle goale, din cea mai ieftina bautura spirtoasa de pe piata. Un tanar ma bate usor pe umar. "Imi permiteti?". Ma dau la o parte, iar el lasa sa cada in tomberon o seringa. Acesti oameni isi lasa aici toate lucrurile ce odata intrate in viata lor le-au furat incetul cu incetul sanatatea.
Langa tomberonul galben gasesc cu privirea un alt tomberon, verde. Prin multimea de oameni ce il inconjoara, scormonind in el reusesc sa deslusesc un nume: "Bani". Toti acesti oameni se inghesuie sa adune bani pe care altii ii arunca in nestire, pe nimicuri. Nu e problema. E destul pentru toti.
La cativa metri mai in spate, o tanara, blonduta, mica, murdara, se ridica pe varfurile picioarelor mici si intinde o mana in tomberonul albastru de langa ea. "Speranta". Intoarce capul catre mine si spune: "Am vazut multa lume aruncand aici: de la betivi, la femei sterile, la copii drogati. Eu vreau doar sa scap de saracie. Poate e vreo urma de speranta si pentru mine, aici."