Alice in no wonderland (partea a III-a)

In momentul in care alarma telefonului suna pentru a treia oara, Alice deschise cu greu ochii. Ridicandu-l cu greu de pe noptiera, fu trecuta de un fior rece cand arunca o privire la ceas. 9:46. In 14 minute trebuia sa plece catre in celalalt capat al orasului, la birou. Dusul, spalatul pe dinti si imbracatul au durat, in mod ireal, doar 11 minute. Ora 9:57, iar Alice sare peste baltoaca lasata in baie, dupa dus, merge in fata oglinzii si isi aranjeaza rapid parul negru. Isi pune cel de-al doilea pantof, cu geanta atarnandu-i de bratul drept si geaca neagra de piele la subrat. Ora 10:01. Deschise usa sa plece, cand de pe chiuveta din baie se auzi din nou soneria telefonului sau. "Ah, telefonul!". Fugi repede in baie, peste baltoaca, lua telefonul si raspunse.

-Alo!

-Alice?

-Da, mama. Ce e? Sunt cam in criza de timp.

-Alice...vino repede la spital! Am vorbit cu doctorul si mi-a zis ca nu mai asteapta. Il opereaza azi pe Andrei.

-Poftim? De ce? Hai ca ajung imediat!

Cu imaginea iubitului ei in minte, Alice inchide telefonul si alearga spre usa de la intrare, ramasa intre-deschisa, ratand, insa, saritura peste baltoaca.

Ora 10:01. Dara de sange proaspat ce colora marginea alba a chiuvetei se pierdea undeva in parul negru al fetei, intinse pe gresie, si se continua pana mijlocul camerei, colorand baltoaca intr-un rosu trist.

Ora 11:28. Dr. Draghici incheie cu succes operatia lui Andrei si iesi in hol, unde era asteptat de o doamna ce butona nervoasa telefonul mobil.

-Doamna, e foarte bine. Operatia a fost un succes . Se va face bine. Ma bucur ca l-am operat azi, fiindca nu cred ca ar mai fi rezistat inca o zi...

Doamna zambi.

-Nu stiu de ce fiica mea nu e aici...

In sala de operatii, tanarul era pregatit sa fie mutat la terapie intensiva. La capul sau, imbracata intr-o rochie alba, cu o lumina aparte pe chip, Alice privea fericita. Ce ironie! Tocmai ea care nu credea in ingeri pazitori. Schita acelasi zambet scurt, in timp ce tanarul era scos din sala, si sopti:

-Am fost mereu...

Alice in no wonderland (partea a II-a)

In momentul in care alarma telefonului suna pentru a treia oara, Alice deschise cu greu ochii. Ridicandu-l cu greu de pe noptiera, fu trecuta de un fior rece cand arunca o privire la ceas. 9:46. In 14 minute trebuia sa plece catre in celalalt capat al orasului, la birou. Dusul, spalatul pe dinti si imbracatul au durat, in mod ireal, doar 11 minute. Ora 9:57, iar Alice sare peste baltoaca lasata in baie, dupa dus, merge in fata oglinzii si isi aranjeaza rapid parul negru. Isi pune cel de-al doilea pantof, cu geanta atarnandu-i de bratul drept si geaca neagra de piele la subrat. Ora 10:01. Deschise usa sa plece, cand de pe chiuveta din baie se auzi din nou soneria telefonului sau. "Ah, iar l-am uitat! Lasa-l ca nu moare nimeni daca nu ma gaseste azi.", si iesi din casa cu un zambet scurt pe fata.

Cand telefonul se opri din sunat Alice iesea deja din lift, din scara blocului, in mijlocul strazii. Grabi pasul cand vazu, in coltul strazii, autobuzul apropiindu-se. Cobori din masina la capat, la intrarea pe autostrada, vis-a-vis de cladirea inalta de birouri pe care o avea drept destinatie. Arunca o privire zecilor de masini ce ii treceau prin fata. Parca erau mereu aceleasi. "Trebuie sa-mi iau un concediu", isi spune ea zambind.

Chiar la intrarea pe autostrada o pancarda verzulie ii atentiona pe soferi: "Circulati cu atentie!". Nici nu apuca sa citeasca bine mesajul ca privirea ii fugi pe cerul senin. "Da! Trebuie neaparat sa-mi iau un concediu!", zise ea intrand, ca de obicei, in magazinul micut de la parterul blocului de langa statie. Se strecura, ca de obicei, printre schelele muncitorilor ce reparau fatada blocului si isi cumpara doi covrigi si o sticla de suc natural. Costau 4,5 lei, dar ii lasa vanzatoarei 5 lei, ca de obicei. Apropiindu-se de iesire, auzi vocea vanzatoarei, strigand-o: "Doamna poftiti si restul, va rog!". Ce ciudat! Asta chiar era o premiera.

- Nu, doamna. Pastrati dumneavoastra restul.

- Va multumesc! Dar sa stiti ca nu era nevoie.

Cu acelasi zambet scurt, Alice iesi din magazin. Zambetul avea sa-i piara, insa, in momentul in care vazu, in fata magazinului, o doamna cazuta pe trotuar, intr-o balta de sange. Trecatorii vobeau ceva, cum ca ar fi fost lovita in cap de o bucata de tencuiala, cazuta de pe bloc. O privi cateva secunde pe doamna cazuta pe trotuar. In mintea ei se creau tot felul de scenarii: "As fi putut fi eu aici.", "Daca nu stateam de vorba cu vanzatoarea as fi fost eu aici!". Erau singurele cuvinte pe care le rostea. Ii mai scapase si ceva cu "minune" si "inger pazitor", dar le uita repede pentru ca ea nu credea in asa ceva.

Dupa cateva minute se hotari sa plece de acolo. Inca socata de ce se intamplase, se indrepta spre trecerea de pietoni ce o despartea de birou. Privind in gol, cu gandul la doamna ranita, la magazin, la vanzatoare, calca pe trecerea de pietoni. Facu doi pasi si fu readusa la realitate de sunetul ascutit al unei frane. Intoarse capul spre stanga si privi exact in ochii tanarului de la volanul masinii ce o spulbera in secunda urmatoare.

Ora 10:41. Ambulanta ajunsese mai rapid decat de obicei la fata locului. Intinsa in mijlocul strazii, Alice deschise ochii pentru o secunda. "...traumatism cranian sever...hemoragie puternica...hai sa mergem...". In 10 minute erau deja la spital. Una dintre asistente striga catre alta:

-Unde e Dr. Draghici?

-Se pregateste de operatie.

-Du-te repede si cheama-l! Spune-i sa amane operatia aia, ca avem ceva urgent...

Ora 11:28. Dr. Draghici inchise cu succes rana si anunta decesul pacientei...

-va urma-

Alice in no wonderland (partea I)

In momentul in care alarma telefonului suna pentru a treia oara, Alice deschise cu greu ochii. Ridicandu-l cu greu de pe noptiera, fu trecuta de un fior rece cand arunca o privire la ceas. 9:46. In 14 minute trebuia sa plece catre in celalalt capat al orasului, la birou. Dusul, spalatul pe dinti si imbracatul au durat, in mod ireal, doar 11 minute. Ora 9:57, iar Alice sare peste baltoaca lasata in baie, dupa dus, merge in fata oglinzii si isi aranjeaza rapid parul negru. Isi pune cel de-al doilea pantof, cu geanta atarnandu-i de bratul drept si geaca neagra de piele la subrat. Ora 10:01. Deschise usa sa plece, cand de pe chiuveta din baie se auzi din nou soneria telefonului sau. "Ah, iar l-am uitat! Lasa-l ca nu moare nimeni daca nu ma gaseste azi.", si iesi din casa cu un zambet scurt pe fata.

Cand telefonul se opri din sunat Alice iesea deja din lift, din scara blocului, in mijlocul strazii. Grabi pasul cand vazu, in coltul strazii, autobuzul apropiindu-se. Cobori din masina la capat, vis-a-vis de cladirea inalta de birouri pe care o avea drept destinatie.

Ca de obicei, intra in magazinul micut de la parterul blocului de langa state. Se strecura, ca de obicei, printre schelele muncitorilor ce reparau fatada blocului si isi cumpara doi covrigi si o sticla de suc natural. Costau 4,5 lei, dar ii lasa vanzatoarei 5 lei, ca de obicei. La iesire, observa o hartie lipita pe tocul usii. Nu o mai vazuse pana atunci. "Atentie la cap!". Ce amuzant! Ea are doar 1,56 m inaltime. Mesaje pentru oameni mari! Iesi din magazin cu acelasi zambet scurt pe fata, aplecandu-se putin pentru a respecta sfatul hartiutei. Trei etaje mai sus unul dintre muncitori lovi cu putere cu ciocanul in peretele blocului, desprinzand o bucara de tencuiala.

Ora 10:33. Ambulanta ajunsese mai rapid decat de obicei la fata locului. Intinsa pe trotoar, Alice deschise ochii pentru o secunda. "...traumatism cranian sever...hemoragie puternica...hai sa mergem...". In 10 minute erau deja la spital. Una dintre asistente striga catre alta:

-Unde e Dr. Draghici?

-Se pregateste de operatie.

-Du-te repede si cheama-l! Spune-i sa amane operatia aia, ca avem ceva urgent...

Ora 11:28. Dr. Draghici inchise cu succes rana si anunta decesul pacientei...

-va urma-