Aerul rece al misterului.

[In camera oaspetilor, in apartamentul de la ultimul etaj al blocul vechi, de pe strada Enigmei, Eva era pe cale sa incheie cea mai lunga, cea mai ciudata si, in acelasi timp, cea mai infricosatoare discutie din viata ei]

Privi din nou fereastra. Cu fiecare privire aceasta parea tot mai atragatoare. Era deja disperata, nu mai suporta situatia. Usa era blocata, peretii umezi, iar camera mare era goala si din ce in ce mai friguroasa.
In aerul rece din camera plutea parca teama. Teama Evei. Pana si tanarul interlocutor, cu tot cu handicapul sau, simtea tremuratul fetei. Era intradevar speriata. Tanarul incerca sa o tina de vorba, sa nu ii mai lase timp de gandire, in care sa isi complice situatia.
- Incearca sa te linistesti! Tot ce vezi nu e real, se intampla doar in mintea ta.
- Nu! Nu e in mintea mea! urla fata. Sunt toate reale...sunt...atat de reale! Vor sa ma raneasca!
- Nimeni nu te va rani. Nu ii voi lasa sa...
Nu apuca sa termine propozitia ca tipetele fetei acoperisera deja vocea lui calda.
- Nu! Nu din nou! Lasati-ma in pace! striga plangand Eva, infigandu-si mainile mici in parul blond.
- Linisteste-te! Nu iti vor face nimic! Sunt aici! Gata...a trecut! incerca tanarul sa o linisteasca.
- Ai vazut-o? Spune ai vazut-o?
- Nu Eva. Eu...nu pot vedea...
Tanarul era orb. Isi pierduse vederea printr-un...accident. Asa vroia el sa spuna. Se cunosteau numai de cateva ore insa el deja o iubea. O iubea de cand a simtit-o intrand pe usa ce acum ii separa pe amandoi de holul intunecat al cladirii, de lift, de usa grea de la intrare, de libertate.
- Doamne...era atat de reala! spuse fata plangand.
- Ce era?
- Era o fetita. O fetita singura. Era trista. Plangea. Era arsa pe tot corpul! M-a chemat cu ea! urla din nou fata si izbucni din nou in plans. Nu au cum sa nu fie reale! Nu au cum! continua ea.
Se opri o clipa. Ramase nemiscata, cu privirea atintita din nou asupra ferestrei deschise, blocate, prin care aerul rece de decembrie patrundea in camera. Parca o chema.
- Sunt reale!
- Eva linisteste-te!
- Exista! Toate! Sunt toate persoanele care au murit in camera asta! Toate! Sunt reale si vor sa ma raneasca!
- Eva calmeaza-te! Nu e asa cum crezi tu!
- Ba da! Asa e! Stiu ca asa e! Si domnul spanzurat si baiatul ucis de mama sa si fetita...Toti! Tu nu stii nimic! Nimic!
- Ba da! Stiu! Chiar daca nu le vad, le simt si eu! Pe toate! Si pe domnul gras spanzurat si fetita arsa in incendiu si...baiatul...baiatul caruia mama sa i-a scos ochii cu foarfeca apoi l-a injunghiat!
Tacu o clipa.
- Pe toti! Poate chiar mai bine decat tine.
Eva il privi inmarmurita. Se calmase brusc. Nu stia ce sa mai spuna.
- Si pe tanarul zugrav? intreba ea. Si pe el? Cel care a murit primul aici? Cel peste care s-a prabusit candelabrul. Si pe el il simti?
- Eva...ai incredere in mine. Incearca sa te linistesti si totul va fi bine. Zugravul nu a fost nici prima si nici ultima persoana care a murit in camera asta. Ci doar...urmatorul! Hai sa il lasam sa ramana asa.
- Ba da! A fost primul! Am vazut asta! Nu mai suport! Te joci si tu cu mintea mea. Ce vreti de la mine? Ce??
- Eva calmeaza-te!
Fata privi din nou fereasta.
- Eva! Asculta-ma!
Se ridica in picioare si se apropie de ea.
- Eva!
- Nu o sa va las sa ma raniti!
- Eva...
Fata se ridica in picioare pe marginea geamului privi in jos si se arunca.
- ...acum tu esti prima! continua tanarul cu vocea trista, in timp ce usa apartamentului se deschise. La intrare erau acum 3 zugravi. Doi in varsta, trecuti bine de 50 de ani si unul tanar, nepotul unuia dintre ceilalti doi. Cei doi batrani priveau acum camera mare de oaspeti, goala si rece in timp ce al treilea se asezasa linistit sub candelabrul vechi, analizandu-i becurile palpaind trist...

Dumnezeu - cel mai bun pariu.

Bine, rau, Rai, iad, religie, mantuire, Iisus, Dumnezeu. Exista? Exista Dumnezeu? Multi ar spune da. Ei sunt crestinii. Altii ar spune nu. Ateii. Majoritatea ar spune nu stiu. Li s-a dat si lor un nume: agnosticii. Cu alte cuvinte cei care isi pun intrebari. Si ceilalti isi pun intrebari, aceleasi intrebari ca si agnosticii. Diferenta consta in faptul ca acestia din urma nu gasesc raspunsul la atatea intrebari. Exista Dumnezeu? "Cu siguranta! Dumnezeu e in tot si in toate!", ar spune ferm credinciosul. Nici ateul nu ar sta pe ganduri si ti'ar arunca un:"Nu!" rece. "Nu am cum sa dovedesc asta.", ar spune agnosticul. "Totusi, nu am reusit sa demonstrez nici ca nu exista."
Si pana la urma, exista Dumnezeu? Hai sa privim problema altfel. Sa lasam de o parte punctul de vedere religios si sa privim problema din punct de vedere matematic si logic.

Ne imaginam o moneda. O moneda normala, cu doua fete. Pe o fata scrie "Exista Dumnezeu". Pe cealalta "Nu exista Dumnezeu". Din punct de vedere matematic, probabilistic, sansa(probabilitatea) de a obtine o fata este aceeasi cu cea de a obtine cealalta fata. 1/2. In aceeasi masura eu am dreptul de a-mi alege credinta. Exista sau nu Dumnezeu.
Daca eu nu cred in Dumnezeu, iar la "aruncarea monedei" se obine "Nu exista Dumnezeu", atunci nu am pierdut nimic. Viata mea va merge in continuare la fel. Daca, insa, voi obtine "Exista Dumnezeu", atunci imi voi ispasi pedeapsa pentru pacatele si necredinta mea in focurile iadului.
Daca imi duc viata de zi cu zi cu credinta in Dumnezeu si moneda imi va indica faptul ca "Nu exista Dumnezeu", din nou nu am pierdut nimic. Dupa moarte nu va fi nimic, iar asta nu a avut nicio influenta asupra vietii mele. Si daca voi obtine, totusi, "Dumnezeu exista"? Atunci viata de apoi ma va gasi in ceruri, alaturi de Dumnezeu, inconjurat de dragostea si bunatatea sa.
[Pariul lui Blaise Pascal]


In concluzie, exista un singur pariu ce poate fi numit "cel mai bun". Si acesta este: Dumnezeu exista. Matematic(n.a. cat si spiritual) Dumnezeu este cel mai bun pariu. Tu ce alegi?

Cant pentru tine.

a cîntá (-t, át), vb. – 1. A emite cu vocea un şir de sunete muzicale.
Nicidecum!

a cîntá (-t, át), vb. –2. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri.
Nici!

a cîntá (-t, át), vb. –3. A interpreta o melodie la un instrument muzical.
In niciun caz!


Eu cant! Eu stiu ce inseamna sa canti cu adevarat! Eu si numai Eu cant in modul acela unic, induiosator, perfect, catre care voi, restul, decat tindeti. Eu am adunat cele mai line, mai calde si mai sensibile instrumente muzicale. Orchestra mea este simpla si complexa, cu intrumente calde, ce iti transmit cei mai reci fiori, te face sa zambesti printre lacrimi, sa strangi in brate ceva ce nu cu mult timp in urma te-a ranit, sa saruti aceleasi buze care ti-au spus, candva, vorbe care te-au durut, te face sa ierti, sa zambesti, sa iubesti.
Mii de sunete line, soptite incet la urechea ei, dar care rasuna pana la capatul universului, bataile infundate ale inimii la auzul acelui simplu "Te iubesc!", vibratiile trupului cand imi prinde mana cu mana ei, fosnetul frunzelor celui mai dragut trandafir, rosu, pe care il daruiesc cu toata dragostea, sunetul trist al buzelor mele dezlipindu-se de ale ei, scartaitul zapezii, iarna, sub picioarele noastre, pe strazile impodobite ale Bucurestiului. Toate sunt sunete unice, ale unor instrumente unice care impreuna se reunesc in cea mai frumoasa melodie. Pentru ca eu cant. Cant pentru tine!

Nu!

R: - Salutare prieteni!
E: - Hello!
F: - Bonjour!
G: - Hallo!
I: - Ciao
O: - Hallo!
S: - Hola!
R: - Ma bucur ca suntem, in sfarsit, impreuna!
E: - Yes! It was difficult but we managed to do it...
G: - Nach all dies ist der wichtigste!
F: - Oui! nous sommes trop heureux d'être ensemble enfin!
I: - Non avrei pensato che avremmo fare questo
S: - Yo tampoco. Pero ahora me siento muy feliz.
O: - Ja! Ik ben erg blij te!
R: -Stiu ca sunteti! Si eu sunt la fel de fericit! Mai ales ca atatia si atatia ani de munca sunt rasplatiti cu varf si indesat! Ca dupa atata timp ne-am putut aduna cu totii, romani, englezi, francezi, germani, italieni, spanioli, olandezi, pentru a striga lumii, intr-o singura voce: Spune NU rasismului!
E: - Say no to racism!
F: - Dites non au racisme!
G: - Sagen Sie Nein zu Rassismus!
I: - Dire no al razzismo!
S: - Di no al racismo!
O: - Zeg nee tegen racisme!
R: - Va multumesc din suflet!...

Cand "fiarele" ne transforma in fiare.

Am adunat intr-un singur cuvant("fiare") semnificatiile tuturor cuvintelor ce definesc acele obiecte, concepte, lucruri ce ne induc in mod inconstient iluzia unei vieti mai usoare.

Ce ne facem cand "fiarele" ne transforma in fiare? Ce ne facem cand omul este pe zi ce trece tot mai dependent de aceste "fiare"? Ce ne facem cand am devenit dependenti de masina, filme, televizor, calculator, internet? "Fiare" deci. Ce ne facem cand ne petrecem timpul liber in fata calculatorului, de altfel o masinarie? Si nu una oarecare. Una care ne transforma pe noi insine in masinarii. O masinarie care prin simplul fapt ca ajungi sa castigi la un joc, sa "o bati", te face doar o masinarie mai performanta. Ce ne facem cand pentru omul de rand cititul nu prinde un loc in top 10 prioritati ale zilei? Ce ne facem cand 8 din 10 oameni cu in casa un calculator, iar 6 din 10 au o conexiune la internet. Ce ne facem cand sexul inlocuieste dragostea. Ce ne facem cand in loc de plimbari, iesiri in natura, citit, hranirea creierului, omul prefera privitul la televizor, vizionarea filmelor, navigatul pe internet, avand o atitudine pasiva, delasatoare si neinteresata. Ce ne facem cand omul renunta, voit sau nu, la singurul lucru ce il diferentiaza de animale. Ratiunea. Ce ne facem cand egoismul si mandria ii fac pe oameni sa uite de omenie si bunatate. Ce ne facem in momentul asta?

Care e urmatoare miscare?
Am intalnit de curand, intr-o carte, un termen: "antiomul". Ce e antiomul? Pai revin la intrebarea anterioara: care e urmatoare miscare? De fapt sunt trei: sterge in textul de mai sus "Ce ne facem cand", inlocuieste "omul" cu "antiomul", transforma frazele din interogative in exclamative.
Acum convinge-te singur...

Joc de-o noapte

........................................................................................
El:- De ce? De ce nu ma ajuti??? Stai! Nu plecaa!...
Ea, insa, [...] disparu in intunericul noptii[...].


Nu se cunosteau personal. "El" si "Doamna M.". El auzise tot vorbindu-se de ea, ea il cunostea mult prea bine. Stia cam totu' despre el. Nu isi vorbisera niciodata. Pana in acea noapte...
El se intorcea acasa, de la deja celebra "iesire cu colegii de servici, de joi seara". Se grabea spre casa? Nicidecum. Mergea greoi, cu privirea in pamant, abatut. Tragea cat putea de timp. Era nelinistit, cum rar se intampla. La fel de rar pe cat se intampla ca "intalnirea cu colegii" sa fie de fapt "intalnirea cu colega". El isi iubea iubita. Ea era tot ce avea nevoie. Sau cel putin asa credea pana in seara asta. O simpla iesire la cafea cu colega de munca se transformase trist si iremediabil intr-o...
Acum regreta. Nu suporta ideea ca va trebui sa dea ochii cu ea cand va ajunge acasa. Era disperat.
Ultima lui posibila salvare a aparut la momentul potrivit, cand drumul lui s-a intersectat cu al ei. Cu al Doamnei M.
El: - Buna seara!...
Doamna M. isi ridica privirea din pamant si si-o atinti asupra ochilor lui. Erau altfel decat ii stia. Astaseara erau umeziti de lacrimi. Ea era exact cum si'o imagina el. Purta costumul negru a carui imagine se intiparise in minte lui inca de cand auzise prima oara de ea.
Dna M.: - Buna seara!
El: - Nu ma asteptam sa va intalnesc. Exact aici, exact acum. Eu sunt...
Dna M.: - Stiu cine esti!
El inghiti in sec. Gura i se uscase. Nu stia ce sa spuna, cum sa ii ceara ce vroia.
El: - Eu...am o...am...eu...mi-e foarte greu!
Dna M.: - Iti pare rau acum nu?
El o privi inmarmurit.
Dna M.: - Regreti acum, dar oare mai conteaza?
El: Da! Regret! Nici nu stiti cat. Nu pot sa cred ca am facut asta! Nu pot sa cred ca am tradat persoana care mi'a acordat cea mai mare incredere! Nu pot da ochii cu ea! Imi pare rau! Imi pare rau pentru tot! Imi pare rau pentru ceea ce sunt! Pentru ce am facut si pentru ce voi face! Imi pare rau!
Isi stranse toata tristetea si regretul intr-un oftat prelung.
El: Nu vreau sa merg acasa. Nu pot face asta. O iubesc prea mult! Nu pot trai cu asta! Am nevoie de ajutor. De ajutorul dumneavoastra...
Ea ii arunca o privire dintre cele mai taioase.
El: - Luati-ma cu dumnevoastra. Am nevoie de dumneavoastra...
Dna M.: Mergi acasa! Fa ce ai de facut! Poate va mai da o sansa...
El:- De ce? De ce nu ma ajuti??? Stai! Nu plecaa!...
Ea, insa, isi trase gluga neagra pe cap si disparu in intunericul noptii tragand dupa ea coasa greoaie ce o cara in mana dreapta.

Produsul mintii

X: "Cand eram mic, imi doream un prieten imaginar". Asta mi-a zis. A fost primul lucru pe care mi l-a spus.
Y: Iar tu? Ce i-ai spus?
X: Nimic. I-am zambit si atat...
Y: Dar...
X: Si atat! Apoi mi-a spus ca el niciodata nu a avut prea multi prieteni. Poate niciunul adevarat. Si ca se bucura ca m-a gasit pe mine, ca sunt singurul care il intelege si il priveste exact asa cum vrea el sa fie privit. Imi placea sa fiu prietenul lui. Era un tanar deja trecut de varsta adolescentei. Cel putin asa parea, in rest...avea aceeasi mentalitate de copil agitat, netrecut prin viata, neinitiat.
Y: Pai si cum de...
X: Cum de ne-am imprietenit?
Y: Exact! Tu nu esti asa...
X: Nu stiu! Pur si simplu...s-a intamplat. Ajunsesem cei mai buni prieteni.
Y: Si ce a schimbat asta?
X: Ea a schimbat asta! Mereu cand o vad imi apare in fata ochilor imaginea aceea: noi doi, strada, ea, privirile lor intersectate, apoi ei...si eu...
Y: ...
X: L-am intrebat de ce? Mi-a raspuns ca nu stie. Pur si simplu...s-a intamplat si ca poate e mai bine asa. L-am intrebat ce se va intampla cu mine. Mi-a raspuns sec: "Esti doar un produs al imaginatiei mele asa ca pot face ce vreau cu tine". Atunci mi te-a imaginat pe tine! Si m-a facut fericit! Te iubesc!
Y: Si eu te iubesc! Cel mai mult...