Joc de-o noapte

........................................................................................
El:- De ce? De ce nu ma ajuti??? Stai! Nu plecaa!...
Ea, insa, [...] disparu in intunericul noptii[...].


Nu se cunosteau personal. "El" si "Doamna M.". El auzise tot vorbindu-se de ea, ea il cunostea mult prea bine. Stia cam totu' despre el. Nu isi vorbisera niciodata. Pana in acea noapte...
El se intorcea acasa, de la deja celebra "iesire cu colegii de servici, de joi seara". Se grabea spre casa? Nicidecum. Mergea greoi, cu privirea in pamant, abatut. Tragea cat putea de timp. Era nelinistit, cum rar se intampla. La fel de rar pe cat se intampla ca "intalnirea cu colegii" sa fie de fapt "intalnirea cu colega". El isi iubea iubita. Ea era tot ce avea nevoie. Sau cel putin asa credea pana in seara asta. O simpla iesire la cafea cu colega de munca se transformase trist si iremediabil intr-o...
Acum regreta. Nu suporta ideea ca va trebui sa dea ochii cu ea cand va ajunge acasa. Era disperat.
Ultima lui posibila salvare a aparut la momentul potrivit, cand drumul lui s-a intersectat cu al ei. Cu al Doamnei M.
El: - Buna seara!...
Doamna M. isi ridica privirea din pamant si si-o atinti asupra ochilor lui. Erau altfel decat ii stia. Astaseara erau umeziti de lacrimi. Ea era exact cum si'o imagina el. Purta costumul negru a carui imagine se intiparise in minte lui inca de cand auzise prima oara de ea.
Dna M.: - Buna seara!
El: - Nu ma asteptam sa va intalnesc. Exact aici, exact acum. Eu sunt...
Dna M.: - Stiu cine esti!
El inghiti in sec. Gura i se uscase. Nu stia ce sa spuna, cum sa ii ceara ce vroia.
El: - Eu...am o...am...eu...mi-e foarte greu!
Dna M.: - Iti pare rau acum nu?
El o privi inmarmurit.
Dna M.: - Regreti acum, dar oare mai conteaza?
El: Da! Regret! Nici nu stiti cat. Nu pot sa cred ca am facut asta! Nu pot sa cred ca am tradat persoana care mi'a acordat cea mai mare incredere! Nu pot da ochii cu ea! Imi pare rau! Imi pare rau pentru tot! Imi pare rau pentru ceea ce sunt! Pentru ce am facut si pentru ce voi face! Imi pare rau!
Isi stranse toata tristetea si regretul intr-un oftat prelung.
El: Nu vreau sa merg acasa. Nu pot face asta. O iubesc prea mult! Nu pot trai cu asta! Am nevoie de ajutor. De ajutorul dumneavoastra...
Ea ii arunca o privire dintre cele mai taioase.
El: - Luati-ma cu dumnevoastra. Am nevoie de dumneavoastra...
Dna M.: Mergi acasa! Fa ce ai de facut! Poate va mai da o sansa...
El:- De ce? De ce nu ma ajuti??? Stai! Nu plecaa!...
Ea, insa, isi trase gluga neagra pe cap si disparu in intunericul noptii tragand dupa ea coasa greoaie ce o cara in mana dreapta.

Produsul mintii

X: "Cand eram mic, imi doream un prieten imaginar". Asta mi-a zis. A fost primul lucru pe care mi l-a spus.
Y: Iar tu? Ce i-ai spus?
X: Nimic. I-am zambit si atat...
Y: Dar...
X: Si atat! Apoi mi-a spus ca el niciodata nu a avut prea multi prieteni. Poate niciunul adevarat. Si ca se bucura ca m-a gasit pe mine, ca sunt singurul care il intelege si il priveste exact asa cum vrea el sa fie privit. Imi placea sa fiu prietenul lui. Era un tanar deja trecut de varsta adolescentei. Cel putin asa parea, in rest...avea aceeasi mentalitate de copil agitat, netrecut prin viata, neinitiat.
Y: Pai si cum de...
X: Cum de ne-am imprietenit?
Y: Exact! Tu nu esti asa...
X: Nu stiu! Pur si simplu...s-a intamplat. Ajunsesem cei mai buni prieteni.
Y: Si ce a schimbat asta?
X: Ea a schimbat asta! Mereu cand o vad imi apare in fata ochilor imaginea aceea: noi doi, strada, ea, privirile lor intersectate, apoi ei...si eu...
Y: ...
X: L-am intrebat de ce? Mi-a raspuns ca nu stie. Pur si simplu...s-a intamplat si ca poate e mai bine asa. L-am intrebat ce se va intampla cu mine. Mi-a raspuns sec: "Esti doar un produs al imaginatiei mele asa ca pot face ce vreau cu tine". Atunci mi te-a imaginat pe tine! Si m-a facut fericit! Te iubesc!
Y: Si eu te iubesc! Cel mai mult...

De ce?

- De ce? De ce ai facut asta? De ce? De ce? De ce?
Isi sterse din nou lacrimile si continua pe acelasi ton:
- De ce nu mai e ca atunci? De ce te aveam? De ce erai numai al meu, iar eu ma simteam atat de sigura, de protejata? De ce acum ma simt ca cel mai singur om de pe lume? De ce?
El tacea.
- Tii minte ziua aia, pe lac? Mi'ai zis ca nu vei face niciodata asta! Ca vom fi mereu impreuna, mereu fericiti. Mi'ai spus ca nu ma vei face niciodata sa plang! Uite ce ai facut! De ce?
El o privea si...tacea.
- De acum nimic nu va mai fi la fel...nimic! Mi'ai luat tot ce aveam mai bun! Pe tine! De ce?
El nu a mai rezistat si a strigat cat a putut de tare:
- Nu e numai vina mea! Crezi ca eu nu mi'as fi dorit sa raman al tau, iar tu sa ramai a mea? Crezi ca eu nu plang in fiecare zi? Crezi ca a fost alegerea mea?
- Te urasc! Te urasc! Te urasc! De ce??...
- Te iubesc!...
- ...nu pot trai fara tine...
- Mori atunci!
- ...de ce?...
- Mori!
- ...de ce?...
Apoi, simultan:
(el:) - Pentru ca eu nu o mai pot face!
(ea:) - De ce m'ai parasit iubitule?...
Vocea ei rasuna in camera goala, in care statea, strangand o poza cu ei la pieptul deja ud de lacrimi...

Dare to blink!

10, 9, 8, 7, 6, 5, 4,3, 2, 1,0...am decolat? nu! 6, 3, 9, 1, 0, 2, 7, 4, 8, 5. scrise altfel nu reprezinta nimic deosebit decat cifre. un lucru neinsemnat pentru majoritatea dintre noi. ce poti face cu ele? mai nimic. alege oricare dintre ele, in orice ordine, repetandu'le sau nu si alatura'le. ele se vor simti atrase una de alta. e o atractie puternica. atat de puternica ca iti da impresia ca exista dragoste pana si la acest nivel. cifrele se vor contopii iar din "dragostea" lor va lua viata un numar. lui ii placeau numerele. era de parere ca numerele stau la baza universului. datele importane, ziua nasterii, inaltimea, grutatea, ceasul,chiar si masura pantofului. toate au nevoie de numere ca sa existe. era inconjurat de numere. toti suntem, doar ca el era singurul care constientiza importanta lor. numerele erau viata lui. nu'i de mirare ca in liceu an de an era intre remarcatii olimpiadei de matematica, sau ca acum, la facultate, el e cel care corecteaza profesorul atunci cand acesta gresete un calcul. cum am spus, numerele erau viata lui. mai avea 2 frati si o sora. el era al treilea nascut. 3! ce coincidenta! numarul lui norocos. si pentru ceilalti frati numerele aveau o importanta aparte, in contexte de genul: scorul dintre echipa preferata si rivali, numarul de prietene avute in acelasi timp, respectiv numarul din aceasta saptamana al revistei "Bravo Girl" si numarul episodului de azi din "Rebelii". el era un tip perfect normal, ca toti ceilalti. in timpul liber iesea, se distra cu prietenii, ori cu iubita. o iubea! stia si acum ca s'au sarutat prima oara dupa a treia intalnire, ca s'au intalnit la un prieten comun, pe strada "Cei 12 apostoli" nr. 13, sau ca luna trecuta i'a spus de 96 de ori "Te iubesc!". ea il intelegea! in orice caz, se straduia. era fericita vezandu'l pe el fericit in lumea lui.
in seara aceea se trezise transpirat. s'a uitat la ceas. 03:27. in toiul noptii. avusese un cosmar. o visase pe iubita lui. o privea din departare. ea era trista. incerca sa traverseze intersectia de langa locuinta ei, cand, aparut de nicaieri, un camion negru a lovit'o in plin. atunci s'a trezit. urmatoarele minute l'au prins linistit ca a fost un vis, dar abatut. observase ceva in vis, ce nu putea intelege. a zarit pe fruntea iubitei un numar, scris cu rosu. nu a observat ce era insa il deranja foarte tare. a sunat'o dimineata pentru a se asigura ca e totul in regula si au hotarat sa se intalneasca in fata casei ei. a iesit fericit din casa, dar fericirea nu avea sa dureze decat pana in momentul in care i'a aparut o prima persoana in fata. a ramas nemiscat, inmarmurit inaintea unui domn ce a trecut pe langa el cu doua plase in mana. i'a privit socat fruntea pe care se intrindea un numar de 6 cifre. a plecat derutat mai departe. s'a oprit din nou. in dreptul celei de'a doua persoane intalnite. alt domn, aceeasi imagine. un numar de 8 cifre scris cu rosu. domnul a clipit iar numarul de pe frunte a scazut cu o unitate. l'a privit pe tanarul ce se oprise, cu ochii larg deschisi. dupa 2 secunde a clipit din nou. iar numarul a scazut din nou. foarte mirat, a inchis ochii si a plecat mai departe, ignorand zecile de frunti numerotate ce ii apareau in cale. odata ajuns in apropierea casei ei s'a oprit din nou. era la 100 de metri de intersectia de langa casa. a vazut'o pe ea iesind. totul parea dubios de cunoscut. era un deja-vu pe care refuza cu incapatanare sa il accepte. ea s'a apropiat de trecerea de pietoni, iar el a i'a zarit fruntea numerotata. s'a straduit sa inteleaga numarul insa privirea s'a mutat in coltul strazii, unde si'a facut aparitia camionul negru. panicat, a vrut sa faca ceva, iar instinctual a inceput sa alerge pe strada spre ea. camionul se apropiase deja prea mult. el a inchis ochii. in secunda urmatoare, galagia ce stapanea strada s'a spart sub zgomotul infernal al ciocnirii unui autovehicul cu trupul uman. dupa ceva timp, a deschis cu greutate ochii. in imaginea incetata a reusit sa desluseasca o frunte pe care rosul aprins scotea in evidenta un numar de multe cifre. era fruntea iubitei. a celei care acum il tinea strans in brate departe de camionul negru ce se oprise la un metru de trecerea de pietoni. el zacea intins la marginea strazii. numarul ce il vedea era mare. fericit de mare. sub el, ochii fetei varsau cele mai amare lacrimi. a privit in ei si si'a vazut propria imagine, cu propria frunte. si pe ea zacea un numar. "1". a zambit, a mai clipit o data, apoi a inchis ochii...pentru totdeauna!

Adio...

lumea e mare. ne arata atatea lucruri evidente, ne lasa sa le descoperim pe cele mai putin evidente si totusi ascunde atatea secrete. ne lasa sa i le deslusim. ne lasa sa le stergem numele de "secret" si sa scriem peste, cu bratul ferm: "acum o stiu si p'asta". totusi nu ne baga pe gat. lasa fiecaruia libertatea de a alege. fiecare alege cat vrea sa cunoasca, cat vrea sa afle, cat vrea sa stie. unii vor trece cu vederea faptul k au darul de a putea cunoaste. altii, mai zgarciti, vor vrea sa stie tot si sa pastreze totul pentru ei. asa era si ea. vroia sa stie totul. cunostea deja foarte multe. mult mai multe decat un om de rand. purta zilnic cu ea datele acumulate, una cate una, in ultima bucata de timp. era sigura pe ele, iar ele erau in siguranta aflate in posesia ei. el nu era asa. niciodata nu a pus mare pret pe lucrul asta, mai degraba pe a duce la bun sfarsit ceea ce el (si nu numai el) cunsidera a fi menirea lui pe aceasta lume. niciodata nu a fost interesat si nu a impartasit altora mai mult decat datele importante pentru el: data calendaristica, ora, nume celebre si asa mai departe. in ziua aceea, totusi, intr'o secunda a simtit ca intreaga lume se invarta doar in jurul lui. si al ei. s'au intalnit la metrou. el anunta, ca in fiecare zi, deschiderea unui post de radio local. cu asta se ocupa. transmiterea mesajului: "Vineri, 13 mai 1994, ora 20:00, prima emisie a Heart FM. RADIOul inimilor. Dintre numele grele ale industriei muzicale autohtone, X, Y si Z vor intra in legatura directa....". si mesajul continua. era miercuri. el avea o infatisare vesela. atractiva. nu trecea neobservat. ea afisa o mina sobra, serioasa. a coborat scarile si a urcat in metrou la bratul celui care de 2 ani de zile era prietenul ei, stapanul ei, cel care avea cea mai mare grija de ea, cel care ii oferea doza zilnica de informatii. el nu a scapat'o din ochi de la prima trapta coborata pana la inchiderea usilor metroului. ea l'a privit o singura data. a simtit palma insotitorului cum o strange cu putere si l'a evitat apoi pana ce metroul a parasit rapid si galagios statia. s'au mai intalnit si a doua zi. si urmataorea. era deja vineri. el o privea cu aceeasi ardoare, ea stia ca e probabil ultima zi cand il poate vedea. a vrut sa i se adreseze dar aceeasi palma cu stransoarea ei a facut'o sa se razgandeasca. a parasit din nou statia de metrou cu o infatisare trista spunand un cuvant. era adresat lui. privirii ce nu o scapase trei zile. a fost "adio". atat de simplu, atat de trist. s'a consolat insa cu gandul ca nu ar putea fi niciodata impreuna. traiau in lumi diferite. ea o geanta diplomat, din piele scumpa, tanara, serioasa, dornica de cunoastere, de depozitat date si informatii furnizate de posesorul ei prin intermediul actelor, documentelor,ziarelor, cu toata viata inainte. el un simplu afis informativ, neinteresat de cunoastere, destinat informarii trecatorilor asupra unui eveniment oarecum neimportant, al carui timp aproape ca trecuse. a doua zi, ajusa la locul vesnic de intalnire, a vrut sa il priveasca din nou. nu l'a gasit. in locul lui se afla acum o urma mare de lipici si un singur fragment de afis pe care a reusit sa desluseasca 4 litere: "...ADIO...". si'a amintit incaodata imaginea lui pe peretele rece al statiei de metrou, apoi a sters'o pentru totdeauna....

pentru ca o am pe "ea"...

mi'am facut deja un obicei in a publica posturi pe care unii le'ar considera pompoase, siropoase, chiar exagerate. poate unii nu inteleg, poate refuza din start ideea, poate altii vor sa inteleaga, insa trebuie mai mult decat atat, mai mult decat ceea ce se numeste vointa sau dorinta. trebuie sa simti, sa traiesti, sa fii incercat de acel sentiment unic, care le cuprinde pe toate celelalte fie ca e vorba de fericire, tristete, mandrie, dezamagire, respect, si asa mai departe. nu sunt atatea cuvinte cat sa descrii sentimentul asta, nu sunt atatea nume din care sa alegi unul potrivit pentru el, cu toate astea i'am auzit pe unii numindu'l "dragoste". sau "iubire". ce indecisi! si, desi reuneste atatea sentimente si trairi, atat de simple si totusi atat de complexe, in mod paradoxal, are nevoie numai de doua elemente simple, comune, vechi si vesnice: el si ea. ca sa poti intelege ai nevoie si tu de acel "el" sau acea "ea" sub care sa se ascunda "Dumnezeul" tau. cel care reuneste toate trasaturile tale alaturi de suma ta de lipsuri. mai mult ca sigur k atunci vei intelege. vei intelege ca eu am reusit sa ridic stafeta perechii "el si ea" prin schimabrea ei in "eu si ea". eu si ea. eu. ea. noi. tot. e tot una. ultima saptamana petrecuta non-stop impreuna m'a facut sa realizez inca odata(daca mai era nevoie) ca imi e tot una. o saptamana in care am impartit totul: de la pat la borcanul cu finetti, de la dus la cearceaful de plaja. o saptamana minunata urmata insa poate de cea mai grea perioada a relatie noastre. doua saptamani in care vom fi despartiti de sute de km. doua saptamani in care trebuie sa renunt la a vedea aproape zilnic chipul "ei". da..."ea"...cea de mai sus. nu ati uitat nu? "ea" cea care timp de aproape 10 luni nu a disparut din fata mea, acum o va face. stiu k nici asta nu vei intelege in caz k...ma rog...inainte sa plece mi'a lasat o scrisoare. minunata. i'am lasat o jucarie. ne'am sarutat. ne'am certat. am lacrimat. ne'am linistit. o iubesc. ma iubeste. ne iubim.
cel mai probabil vei intelege din toate astea ca exagerez sau ca sunt disperat. e normal! pentru ca cel mai probabil nu faci parte din categoria aia...stii tu! de mai sus. nu sunt disperat. nu exagerez. doar...iubesc! si'mi va fi dor...
15.aug.2008


//(...) punctele vor fi inlocuite la sfarsitul celor doua saptamani...//

27.aug.2008

si uite k cele doua saptamani s'au dovedit a fi mai scurte. sau cel putin asa pare. si pseudo-"doua saptamani"-le astea au parut nu cat doua, nu cat una, nu cat una jumate. au trecut cat "n" saptamani petrecute in casa soacrei tale, ea stand cu gura pe tine, intr'o caldura teribila, in timp ce ai nevoie disperata la toaleta si nu poti merge pentru k e infundata, iar instalatorul e in concediu postnatal. lasand gluma la o parte, perioada asta a fost una teribila. nici nu ma asteptam sa fie altfel. ne-am cerat mult. din nou nu ma asteptam sa fie altfel. daca spun ca ne'am certat odata la doua zile sunt chiar modest. primele doua zile au fost ingrozitoare, terifiante, diabolice de'a dreptul. am trecut cu mare greutate de la a o vedea zilnic la...a nu o vedea deloc. am vorbit mult mai putin decat m'as fi asteptat, dar cu trecerea zilelor m'am mai linistit si totul a fost din ce in ce mai bine. punctul culminat al acestor "doua saptamani"? nici nu mai vreau sa ma gandesc. am sa trec prin el ca si cum n'ar exista, catre deznodamanat. deznodamantul? maine...maine ne revedem. nu vreau sa imi imaginez ce o sa fie, nu vreau sa imi propun nimic. nu vreau nimic mai mult decat...sa o vad pe ea. fiindca ea e "ea". fiindca "ea" e tot ce am nevoie. fiindca "ea" ma face sa ma simt unic. fiindca sunt fericit pentru ca o am pe "ea"...

for romi

"for romi"...in traducere libera "pentru andrei romila".
toata nebunia ce urmeaza trebuie neaparat impartita in doua sectiuni. e un "must". si asta pentru ca textul meu trebuie sa contina toate informatiile necesare pentru ca intreaga lume preocupata de blogareala sa pastreze in minte cate putin din personalitatea lui, si totodata, (textul) trebuie sa fie indeajuns de personal, pt ca el (romi) sa priceapa ca ce scriu vine din inima. asa ca...sa'i dam drumul:

1. prima parte este adresata tie, cititorule(in caz k nu te numesti andrei romila). am scris in titlu numele lui cu litera mica. nu din obisnuinta, ci pentru ca baiatul asta a ajuns o prezenta atat de comuna in vietile noastre incat un eventual "R" ar incalca una din legile de baza ale gramaticii. romi e un bun prieten. dintre cei mai buni. l'am cunoscut datorita faptului ca am ales sa studiez in primul an de facultate limba franceza. "teoria hazardului" despre care am discutat si cu el si despre care vom discuta si noi cu alta ocazie. revenind on-topic, cu greu am reusit sa gasesc un cuvant care sa'l descrie in totalitate si acesta incepe cu "ro" si se termina cu "mi". cine il cunoaste va fi de acord cu mine. nu vreau sa ma apuc sa insir tot ce e romi, doar o sa precizez cateva lucruri: de treaba, foarte destept, deschis la minte, bun ascultator, persoana pe care te poti baza oricand, dispus sa ajute, in niciun caz materialist sau lenes, e nebun, simpatic, amuzant, iti ridica moralul, calculat, un bun coleg de munca...cam atat, fiindca vreau sa fiu scurt. a da! e "rep". are o trupa. e un eMCee foarte tare. uneori e genial. alteori i se rupe de tot. de cele mai multe ori il admir pentru ambele. cam atat despre romi. in caz k nu te'am convins poti afla mai multe aici: http://lachansondemoncoeur.blogspot.com.

2. a doua sectiune iti e dedicatie tie frate. singura persoana ce nu intra in prima categorie. mai mult ca sigur, daca ai ajuns aici cu cititul, esti putin socat, dar vezi tu...tocmai ce am vorbit ieri despre rolul blogului de a te ajuta sa exprimi tot ce nu poti spune live. in caz k nu o vei lua in serios te invit si pe tine sa accesezi linkul de mai sus. ideea a ei a fost. si cu asta am incheiat. te salut!




...from Clue!