luni, 10 august 2009

Mana ta cea rece

Astazi sor-mea imi citea un articol, proaspat, postat pe blogul ei. Genial. (il puteti gasi aici si il recomand). Apoi ma intreba de ce nu am mai scris si eu pe blog. M-am intrebat acelasi lucru si nu am reusit sa dau un raspuns. In fine, nu a trebuit sa stau prea mult pe ganduri ca m-a si "pocnit", poate cea mai buna idee de pana acum. Sunt cateva povestioare scrise d emine aici cu care chiar ma mandresc, dar niciuna nu se compara cu asta. Asadar, in caz ca nu v-ati apucat inca de articolul surorii mele, va doresc lectura placuta, si in caz ca nu o sa vi se para senzationala va invit sa comentati, sa spuneti de ce nu...

Mana ta cea rece

Dimineata era una obisnuita, ca oricare alta. Acelasi ceas sunand la aceeasi ora, aceeasi lovitura puternica ce il facea sa se opreasca. Aceeasi baie, acelasi dus, aceeasi oglinda in care isi pierdea un sfert de ora. Acelasi sfert de ora care il facea mereu sa intarzie. Aceeasi omelta servita in aceeasi farfurie, acelasi gust pe care parca nici nu il mai simtea. Aceeasi cafea, aceeasi tigara, acelasi ziar in mana, ziar adus zilnic de aceeasi postarita sunand la aceeasi sonerie. Nu si azi.
Astazi nu se auzi nicio sonerie. De fiecare data, soneria se auzea la aceasi ora. El deschidea, o saluta, platea(de fiecare data lasand un bacsis frumusel), isi luau la revedere, iar ziua continua normal. Azi soneria nu sunase.
Astepta 5 minute in plus, deschise usa si, uimit, gasi ziarul pe pragul din fata usii. Arunca o privire in jur, nici urma de postarita tanara, blonda, cu ochii mari, albastri, fata care ii facea ziua mai buna. Dupa inca 2 minute intra inapoi in casa, sfertul de ora intrarziere avea sa se transforme in 25 de minute.
A doua zi se trezi, sperand ca totul va reveni la normal. Nu! Soneria nu suna nici azi, deschise usa dupa numai 2 minute, iar ziarul era, din nou, pe prag. Verifica soneria in speranta ca asta sa fie problema, insa mergea normal. Uimirea de ieri se transformase azi intr-un alt sentiment; foarte ciudat. Urmatoarele zile trecura la fel, iar situatia devenea din ce in ce mai ingrijoratoare. Era speriat, dar stia ce va face a doua zi.
In dimineata zilei urmatoare, din nou totul parea normal: trezirea, lovitura, dusul, micul dejun. Nu stia daca si soneria va suna. Nici nu avea sa astepte sa vada, pentru ca exact la ora la care frumoasa postarita ar fi trebuit sa sune, el puse mana pe clanta si apasa usor. Prin deschizatura mica vazu ceva, ceva ce nu reusea sa desluseasca dar parea foarte ciudat. Mai tras putin de usa dupa care se opri. Imaginea il speria. Trase cu putere de usa, pe care o tranti de perete, ramanand expus, tremurand in fata unei imagini ce il oripila. Dupa cateva zeci de secunde in care privi neputincios acel peisaj oribil, facu socat un pas in spate. O privi in ochii albastri, inlacrimati, pe fata cu ziarul care apuca sa spuna un "Nu!" scurt si trist, cand el puse mana pe usa inca lipita de perete si o tranti cu putere. Din acea zi ziarul nu mai veni...

The end :)
In caz ca ati ridicat o spranceana la sfarsitul povestii (cred ca nu va fi cazul:D) va invit sa dascrieti voi scena aceea care l-a oripilat pe eroul nostru. Cea mai buna idee va fi premiata printr-un abomnament la ziarul nostru :)

Un comentariu:

Andrei spunea...

E limpede. Fata suferise un accident si ii arsese jumatate de fata ( cred ca a adormit cu pipa aprinsa ). Ii era rusine sa se infatiseze asa in fata lui ca pana acum stiind ca el nu o sa accepte asa cum s-a si intamplat.

...ziarul, te rog