[...] vei fi cu mine [...]

"Si daca, totusi, am gresit?"
Arunca o privire strengului atarnat de ramura groasa a copacului, apoi se intoarse cu privirea asupra pungii de carpa. O stranse puternic in mana. "Daca am gresit?". Isi misca din nou ochii in sus, catre sfoara atarnata, apoi iar catre punga. Dupa inca un moment de ezitare, cobori de pe stanca si o lua la fuga catre oras. Drumul parea un sir infinit de trepte, dar odata ajuns la sfarsitul lor, privinea i se intersecta cu cea a celui pe care tocmai il tradase. Scoase punga cu cei 30 de arginti si o arunca in fata fariseului. "Ia-ti banii! Nu am nevoie de ei!..."
A doua zi, pe muntele Golgota era liniste. Lumea plecase deja. Ultimele persoane ramase priveau cu lacrimi in ochi crucea din mijloc pe care zacea rastignit Domnul lor. Dinspre crucea din dreapta sa, acesta auzi o voce tremurata. "Iarta-ma Doamne!". Era cel care cu o zi inainte il vanduse pentru un pumn de arginti. Raspunsul veni prompt: "Fiule, astazi vei fi cu mine in Rai."
Ridica ochii inlacrimati spre cerul innorat. Tocmai fusese iertat de cel pe care il tradase. Deschise gura sa ii multumeasca, cand un tunet puternic sparse linistea.
Se trezi din visare. Transpirat si cu ochii in lacrimi. Departe de oras, cu o punga destul de grea in mana, cocotat pe stanca de langa copac. Cerul plangea tristetea acestei zile. Isi lega funia de gat, in timp ce prima picatura de ploaie ii cazu lui pe obraz. Inchise ochii. "Iarta-ma Doamne!". Inca un tunet grav, iar el se arunca de pe stanca uda...

Prima zapada

Asezata pe fotoliul din fata televizorului, in caldura sufrageriei, o doamna grasa isi ia in brate pisica, o mangaie in timp ce priveste cu lacrimi in ochi sfarsitul ultimului episod al telenovelei preferate. Undeva, departe, altii au alte probleme...

Oare de ce nu spune nimic? Suntem singurii doi oameni pe o raza de 2 km. Bine, stiu, nu e foarte bine din punct de vedere psihic. Ba mai mult, ne-am si certat putin, dar eu nu tin asa mult in mine toate tampeniile astea. Si stiu ca nici el, il cunosc atat de bine.
Sunt deja 2 ani de cand nu mai suntem simple cunostinte, de cand ne ducem vietile in aceeasi zona, in afara marelui orasului, langa granita, pe o raza de cativa kilometri, de cand impartim camera, baia, masa, totul. Sunt 2 ani in care a ajuns sa stie totul despre mine. Si eu despre el, de aici a plecat si cearta. Era trist, l-am intrebat ce are. Mi-a zis ca si-a amintit de fosta lui iubita si ca ii e dor de ea. Continuarea nu cred ca mai are importanta. Cert e ca ne-am certat. Iar acum nu zice nimic. Ne plimbam ca de obicei pe raza deja obisnuita, noaptea, iar el nu zice nimic. Azi e deosebit, totusi. A nins. E prima zapada, iar el nu zice nimic. Imi trec multe prin cap. Hmm... imi aduc aminte de gluma lui sadica: "Vezi sa nu lasi orice sa iti treaca prin cap". Mereu o face.
Zapada alba ne lumineaza noaptea. E perfecta. Ah...privelistea asta mi-a rapit atentia de asupra lui, care a ramas in urma. Scartaie sub piciore la fiecare pas si parca mi-e teama sa merg mai departe, sa nu o deranjez. Ma opresc. Inca ninge si parca aud fulgii cazand pe hainele mele, cand... linistea e sparta de un foc de arma. Ma intorc si il vad cazut in marea de zapada. In tufisiuri vad miscare si aburi. Inca un foc de arma! Simt o caldura puternica langa ureche si ma prabusesc. Cazut in zapada perfecta, deranjata acum de pete rosii de singe imi rasuna in minte, trist, gluma lui...

Inapoi in sufragerie, doamna grasa e intrerupta din plans de buletinul de stiri: "Intrerupem acest program pentru o stire de ultima ora. Doi soldati romani aflati in misiunea de mentinere a pacii din Osetia de Sud au fost impuscati mortal in aceasta seara. Vom revenii cu detalii!.."