Asinul Asasin

Ciudat titltu, nu? Asinul Asasin. Pe cine naiba o fi omorat si asta? Nu? De fapt nu e chiar ce credeti voi. Asasin sunt eu. E numele meu. Si da! Sunt un asin. Magar cu alte cuvinte dar prefer prima varianta. Da...Asasin, asinul, iar asta e povestea vietii mele.
Despre copilaria mea nu sunt multe de spus, am crescut ca un asin oarecare, la casa unui om bun. Problemele au aparut odata cu moartea acestuia. Aflata in colaps financiar, familia acestuia m-a vandut. Nu mi-a picat prea bine insa m-am bucurat fiindca au luat bani frumosi pe mine. In fine, noul stapan, nu era la fel de bun pe cat speram eu. Rapid, mancarea buna, calda s-a transformat intr-o zeama fara gust, mangaielile in batai, si, mai grav, plimbatul si trasul carului usor, in curse de asini. Un fel de curse de cai, pentru oameni mai saraci (sau mai zgarciti). Saptamanal eram obligat sa ma intrec cu alti asini mai bine sau mai putin bine pregatiti decat mine, sa dau totul pentru o victorie ce imi putea aduce o seara cu resturi, calde inca, din mancarea stapanului. O eventuala ratare aducea dupa ea o serie noua de suturi si bete pe spate. In fiecare seara ma rugam la Dumnezeu sa ma scape, dar deja incepusem sa cred ca El nu cunoaste limba noastra, a asinilor. Dumnezeul meu ma parasise. Scaparea a venit totusi, insa nu cum as fi sperat eu. O accidentare la piciorul drept, din fata m-a transformat imediat intr-o bucata de carne, inca vie, total nefolositoare, vanduta pe un pret de nimic unui anume Iosif.
Iosif era un domn foarte bland, cu o fata luminoasa ce degaja bucurie. Am inteles ca se grabea si ca trebuie sa il duc de urgenta impreuna cu familia sa catre Bethleem. Nu am inteles exact de ce si, sincer, nici nu ma interesa, scapasem de infern. Auzisem doar niste vorbe, cum ca ar fi ceva ciudat legat de familia asta, ceva divin. Vorbe. Am pornit linistiti pe un drum lung si obositor ce avea sa imi schimbe viata.
Mai avem o zi jumate pana la destinatie. Ne oprisem putin pentru odihna si acum pornisem din nou la drum. De nicaieri, aparu inaintea noastra un sarpe. Cel mai mare si mai infricosator sarpe ce l-as fi putut vedea vreodata. Din instinct, am vrut sa ma feresc si sa fug. O secunda de nesiguranta insa am luat decizia cea mai buna. Sanatatea doamnei din spatele meu si a copilul pe care il purta in pantece, stapanii mei, era mult mai importanta. Am mers mai departe, sarpele s-a apropiat pericolos, am incercat sa il ocolesc, m-a atacat, am ripostat, m-a muscat...ahh! acelasi picior drept. Am mers mai departe. Nu mai aveam mult, dar drumul parea infernal de lung iar cei din spatele meu din ce in ce mai grei. Nu mai aveam mult nici de trait. Am ajuns. Erau foarte fericiti. Si eu eram. Asta e modul in care le-am multumit ca m-au scapat din infern. Ii privesc pe toti in ochi. Iosif, atat de fericit, doamna , la fel, copilul, abia venit pe lume, atat de pur. Imi privesc piciorul. Piciorul meu! Nu mai e la fel! E...vindecat complet. E...e ca...e ca o minune...dumnezeiasca. Doamne...acesta chiar e Fiul Tau!

Baiatul cu chibrituri

[In seara rece de decembrie, usa grea a blocului se deschise, iar din bloc aparu un tanar inalt, grabit, incheiandu-se la geaca groasa.]

- Pfoaa! Mi-am uitat bricheta sa-mi bag...
- Salut Dane! il intrerupse vecinul de alaturi care tocmai intra in bloc.
- Buna ziua, nea Mitica!
Isi trase apoi gluga imblanita pe cap si pleca prin seara rece, strecurandu-se parca printre fulgii de zapada. In drumul spre bar, dadu o fuga pana la magazinul din colt.
- Brichete aveti?
- Nu mai am am.
- Off!
- Uite...ia chibritul meu. Pastreaza-l!
Era un chibrit deosebit. Rosu cu auriu, in spiritul Craciunului.
- Multumesc!
Intra apoi in bar. Ajunsese prea devreme. Se plictisea in casa, iar acum trebuia sa astepte juma de ora pana sa ajunga prietenii lui. Lua loc pe o canapea si scoase chibritul. In el se aflau doar 4 bete lungi. Scoase unul si il aprinse. Mirosea frumos. Impinse tigara in flacara rosiatica si trase din ea. A tinut 5 secunde fumul in piept, timp in care a continuat sa priveasca batul inca nestins. In el aparu o imagine ciudata. Sufrageria lui, mirosind a scortisoara, in intuneric. Tigara se stinse intre timp. Scoase un alt bat, il aprinse, trase iar din tigara si vazu alta imagine. Era aceeasi camera, acelasi miros, dar de acasta data era luminata de beculetele intermitente ale instalatie bradului. Era liniste. Chibritul asta avea ceva...ceva magic. Arunca o privire din nou tigarii. Stinsa din nou. Alt bat, aceeasi flacara, aceeasi camera, acelasi miros, aceeasi lumina, muzica. Muzica lina a aceluiasi brad. Cu ultimul bat aprinse din nou tigara, trase ultimul fum din ea, timp de cateva secunde in flacara aparu cineva. In camera slab luminata il astepta o tanara fata. Draguta. Cunoscuta. Atat de cunoscuta. Fosta lui iubita. Se apropie de el in timp ce el dadu drumul fumului tinut deja destul in piept, imaginea se deregla pana cand, cu ochii aproape inchisi reusi sa desluseasca o silueta masculina:
- Salut Dane!
Dan inchise ochii.
- Dane m-auzi?
Dan cazuse pe spate. Simtindu-si trupul invaluit intr-o mare de caldura, auzi o a doua voce:
- Lasa-l dracului ma! Nu vezi ca iar e spart? Hai sa...mer...ge...